Guvernul a aprobat majorarea plafonului de impozitare şi în cazul pensiilor din Sistemul Naţional de Ordine şi Siguranţă Publică. Astfel, vor fi scutite de impozitare pensiile din sistemul naţional de ordine şi siguranţă publică în valoare de până la 3.000 de lei.
”Începând cu luna octombrie, plafonul lunar până la care pensionarii nu vor plăti impozit pentru veniturile obținute din pensii va crește de la 2.000 la 3.000 de lei. După proiectul de lege adoptat recent în Parlament, Guvernul a completat, prin Ordonanță de Urgență, categoriile de pensionari care vor beneficia de majorarea pragului până la care se aplică scutiri la impozitarea pensiei. Este vorba despre beneficiarii pensiilor reglementate de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
”Pensiile militare de stat reprezintă o situație particulară pentru că începând cu 2016 sistemul de pensii militare nu mai face parte din sistemul public, fiind reglementat independent prin Legea nr. 223/2015. Militarilor, polițiștilor și polițiștilor de penitenciare în activitate li se reține din soldă/salariul lunar o contribuție individuală la bugetul de stat. Acest fapt face dificilă determinarea contribuției contributive a pensiilor militare, însă argumentează majorarea plafonului neimpozabil la același nivel cu celelalte pensii stabilite pe principiul contributivității”, mai precizează Guvernul.
Impactul bugetar al aplicării acestei decizii până la sfârșitul anului în curs este de 34,6 milioane de lei. Aproximativ 200.000 de români vor beneficia de această nouă măsură.