Mai mulți primari liberali din Bistriţa-Năsăud, nemulțumiți că actuala conducere a filialei judeţene, în fruntea căreia se află Ioan Turc, nu îi consultă atunci când ia decizii importante, au anunțat joi, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu vor gira listele pentru alegerile parlamentare dacă nu le sunt ascultate doleanţele.
”Prin prezentul comunicat ne exprimăm dezacordul cu privire la politica dusă de actualul preşedinte al organizaţiei PNL Bistriţa-Năsăud. Având în vedere importanţa alegerilor prezidenţiale şi parlamentare care se apropie, considerăm că nu suntem consultaţi în deciziile importante, aşa cum cere statutul partidului, şi nu putem fi de acord cu continuarea acestei politici promovate de preşedintele Ioan Turc. Aşadar, nu vom participa la nicio şedinţă şi nici nu vom gira vreo listă de parlamentari până când nu vom avea o discuţie clară şi concretă care să ţină cont de doleanţele celor care au câştigat alegerile locale. Aşteptăm poziţia partidului de la nivel central! Partidul Naţional Liberal este şi trebuie să rămână un partid al performanţei”, se arată în comunicatul de presă.
Printre primarii nemulțumiți se numără și cei ai oraşelor Năsăud şi Sângeorz-Băi, Dorin Vlașin, respectiv Cătălin Bota.