Sub rânjetul lui Moldovan consilierii lui Oltean își fac opoziție unul-altuia! Schismă între mielușeii din PNL, la ultima ședință !

Consilierii județeni ai PNL au făcut o nouă figurație în plen. Chestiunea a plecat de la proiectul ce prevede darea în administrare a unui imobil de pe Pietonal. Fostul sediu al Parchetului va fi modernizat de Universitatea Tehnică din Cluj și va fi folosit ca sediu al Universității. Proiectul inițiat de președintele CJ va pregăti viitori ingineri pentru grupul de firme care activează în Bistrița.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERAMonica Săsărman s-a opus acestui proiect, pe motive strict juridice și Comisia de Urbanism a dat aviz negativ acestui proiect. Oricum, avizul are doar rol consultativ, dar din punct de vedere al imaginii, grupul de opoziție a comis o gafă inpardonabilă. Din Comisia de Urbansim și Amenajare a teritoriului fac parte: Monica Săsărman, Eugen Curteanu, Robert Sighiartău, Rogozan Florin, Jauca Alexandru și Ioan Gaftone. Cu 4 voturi împotrivă, o abținere și un vot „pentru” avizul comisiei a fost NEGATIV.
Radu Moldovan a speculat la maxim acest aspect și i-a umilit în ultimul hal pe cei care au dat acest aviz.

 

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERAGabriela Montoiu și-a sfidat colega de partid, a contrazis-o și a luat cuvântul susținând vehement proiectul lui Moldovan și oportunitatea înființării unei instituții de învățământ pentru viitorii studenți din Bistrița. Curteanu a încercat să dreagă busuiocul și a bolborosit ceva despre susținerea învățământului agricol, domeniu neglijat în plan local. Într-un final, proiectul a trecut cu 28 la voturi și o abținere, dar a demonstrat încă odată că opoziția face joc de glezne și gruparea se războiește în interior.

 

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERAEugen Curteanu, Florin Urâte, Neia Lăcătuș, Robert Sighiartău, Vasile Marc, Monica Săsărman, Rogozan Florin, Moldovan Andrei, Jauca Alexandru și Gabriela Montoiu sunt greu de strunit laolaltă împotriva unui președinte care conduce detașat ședințele CJ. Consilierii sunt din aceeași plămădeală și se simte absența unui lider autoritar între mielușeii opoziției.

 

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERATurma necuvântătoare de dreapta îndură ironiile ordinare (adică periodice) a unui președinte de Consiliu Județean ce defilează chiar dacă NU are un portofoliu de obiective, la 3 ani de când stă pe fotoliul de întâiul din județ.

error: Content is protected !!