Patru bărbați din localitatea Ghinda, care s-ar fi agresat reciproc, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Biroului de Investigații Criminale și se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Potrivit Poliției, ”la data de 26 septembrie, în timp ce se aflau într-o livadă din Ghinda, șapte persoane s-ar fi încăierat, agresându-se reciproc. Totodată, unui utilaj agricol care se afla în zonă i-ar fi fost provocate distrugeri”.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției pentru audieri. În noaptea de 26 spre 27 septembrie, după finalizarea audierilor, polițiștii au dispus reținerea a patru din cele șapte persoane, cu vârste cuprinse între 23 – 61 de ani, toate din Ghinda.
În prezent, cele patru persoane se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, în vederea documentării faptelor sub toate aspectele.