Ioan Zăgrean și-a dat demisia din funcția de subprefect al județului Bistrița-Năsăud

Ioan Zăgrean a anunțat marți, într-o postare pe pagina oficială de pe o rețea de socializare, că a luat decizia de a demisiona din funcția de subprefect pe care o deținea la nivelul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.

”În această dimineață, am decis să îmi depun demisia din funcția de subprefect pe care am deținut-o în cadrul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.

Am trimis demisia mea ministrului Afacerilor Interne. Am făcut acest lucru pentru că nu doresc să mai reprezint la nivel instituțional acel Partid Național Liberal care nu își respectă statutul și membrii.

Sunt solidar cu cei 15 colegi ai mei, președinți de organizații locale PNL care aseară, într-o ședință a unui organism de conducere nestatutar, au fost demiși din funcții.

Voi continua să fiu alături de ei și să lupt pentru ideile și principiile care m-au făcut să ader la acest partid încă din anii 90”, a transmis Ioan Zăgrean pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!