FOTO/VIDEO: S-a inaugurat ”Drumul lui Coșbuc”, un drum forestier de aproape 8 km care leagă Parva de Sângeorz-Băi

Primăria Parva a inaugurat ”Drumul lui Coșbuc”, un drum forestier amenajat la aproape 1.400 de metri altitudine în Munții Rodnei, care leagă localitatea Parva de orașul Sângeorz-Băi și care oferă peisaje spectaculoase.

Potrivit primarului comunei Parva, Ioan Strugari, ”Drumul lui Coșbuc”, denumit de localnici și ”Drumul de pe Dealul Tisei”, este drumul pe care poetul George Coșbuc îl parcurgea adesea pentru a-și vizita nepoții, în special pe nepotul Vasile, care era preotul paroh al Bisericii din Parva. 

Farmecul acestui drum este amplificat de ascensiunea sa spectaculoasă, de la altitudinea de 503 metri, din centrul localității Parva, până la 1.370 metri, în vârful Măgurii, la limita cu unitatea administrativ-teritorială Sângeorz-Băi.

”Acest drum se întinde între localitățile Parva și Sângeorz-Băi, până în vârful Măgurii, și reprezintă o adevărată călătorie prin inima naturii, presărată cu peisaje ce par desprinse din poeziile marelui poet George Coșbuc. Pe acest drum simți cum tradiția și natura se împletesc armonios, ca o reîntoarcere la esența vieții simple, de odinioară. Pe măsură ce te apropii de Sângeorz-Băi, drumul devine tot mai sinuos, urcând cu grație spre vârful Măgurii. Priveliștea devine din ce în ce mai spectaculoasă, cu dealuri împădurite și pajiști întinse, presărate cu căsuțe de lemn și turme de oi. Aerul curat, adânc și răcoritor, îți umple plămânii, iar liniștea locului pare să fie întreruptă doar de ciripitul păsărilor sau de zumzetul ușor al vântului care mângâie crestele. Ajuns în vârf, simți că te afli pe culmile unei lumi diferite, deasupra tuturor grijilor cotidiene. De aici, priveliștea îți oferă o panoramă incredibilă asupra Văii Someșului și Munților Rodnei. Văile adânci și pădurile nesfârșite care se întind sub privirea ta par să te cheme să le descoperi în tihnă, asemenea lui Coșbuc, care a iubit și a scris despre frumusețea acestei zone”, explică primarul Ioan Strugari.

Edilul comunei Parva adaugă că ””Drumul lui Coșbuc” nu este doar un traseu geografic, ci și o călătorie spirituală. Fiecare cotitură, fiecare suflare de aer curat te apropie de rădăcinile acestui pământ, de acea simplitate autentică pe care poetul a capturat-o atât de bine în versurile sale. Atmosfera de pe acest drum te îndeamnă la reflecție, iar frumusețea naturii pare să fie o sursă inepuizabilă de inspirație, la fel cum a fost pentru Coșbuc în vremurile sale. Astfel, drumul dintre Parva și Sângeorz-Băi, urcând până în vârful Măgurii, este o experiență în care natura, tradiția și spiritul poeziei se întâlnesc. Aici, fiecare pas te conectează nu doar cu peisajele minunate, ci și cu sufletul unei regiuni pe care George Coșbuc a iubit-o și a imortalizat-o în operele sale”.

Acest drum a fost modernizat și asfaltat de Primăria Parva, cu ajutorul unei finanțări asigurate prin intermediul Programului Național pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020. Traseul modernizat se întinde pe o lungime de 6.455 metri, la care se adaugă un drum tehnologic de aproximativ 800 metri, neeligibil pentru finanțare.

Vineri, la cota 1.400, la limita dintre Parva și Sângeorz-Băi, Primăria Parva a inaugurat acest drum, în prezența președintelui Camerei Deputaților, Daniel Suciu, a ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a senatorului Ioan Deneș, a președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. La eveniment au mai luat parte și primari ai unor unități administrativ-teritoriale din județ și numeroși invitați, inclusiv din Republica Moldova.

În momentul inaugurării, primarul Ioan Strugari a precizat că acest proiect a luat naștere în urmă cu circa 12 ani, dar modernizarea efectivă a drumului a început abia în anul 2020, lucrările fiind executate de compania CML. Ioan Strugari a mulțumit constructorului și tuturor celor care au făcut ca acest obiectiv să devină realitate.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a felicitat autoritatea locală pentru această realizare și s-a arătat încrezător că și Primăria Sângeorz-Băi va face tot ce îi stă în putere pentru a întregi acest drum.

În urmă cu ceva timp era greu de crezut că o să ajungem cu modernizarea unui drum la altitudinea de care 1.400 metri și cred că doar un foarte curajos putea să își asume un asemenea proiect. Ioan Strugari este un asemenea primar, vizionar și foarte curajos. În acest moment, el și toți ceilalți implicați în acest proiect merită toate felicitările. Nu a fost o lucrare deloc simplă. E greu de urcat pe jos, deci nu mai vorbim de turnat asfalt sau de realizat ziduri de sprijin și tot ceea ce trebuie făcut pentru o asemenea investiție. Așteptăm cu foarte mare interes ca și domnul inginer Bota (n.r. – Cătălin Bota, primarul orașului Sângeorz-Băi) să preia modelul și să vină și cu partea cealaltă respectiv cea din Sângeorz-Băi și până la întâlnirea cu acest drum. Sper ca în următoarea perioadă să poată să fie întregit acest proiect și să avem TransParva de la Parva la Sângeorz-Băi. Felicitări primarului și constructorului și mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această zi!”, a spus Emil Radu Moldovan.

Totodată, Daniel Suciu și Bogdan Ivan l-au felicitat pe primarul Ioan Strugari pentru această investiție.

”Acum câțiva ani, când domnul primar m-a adus exact în acest loc și mi-a spus ce vrea să facă, nu l-am crezut, dar mă bucur astăzi știind că visul lui s-a împlinit măcar pe jumătate. Cealaltă jumătate a visului său vizează tot această zonă și, la cum îl cunosc eu pe Ioan Strugari, sunt convins că ne va mai uimi cu un alt proiect unic la nivel județean. Abia așteptă să venim peste nu foarte mulți ani la întregirea acestui proiect”, a spus deputatul Daniel Suciu.

”Domnul primar Ioan Strugari are atitudine și acesta cred că este cuvântul principal pe care trebuie să îl ținem minte când vorbim despre el și despre Parva. (…) Atunci când acest primar își propune ceva, el chiar face și pentru asta merită felicitări”, a spus ministrul Bogdan Ivan.

Senatorul Ioan Deneș și primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, au apreciat și ei această investiție și s-au arătat convinși că primarul Ioan Strugari va continua și cu alte proiecte ambițioase.

Investiția în modernizarea acestui drum forestier s-a ridicat la circa 7,7 milioane lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!