Un autoturism despre care există indicii că ar fi fost furat din Italia, a cărui valoare depășește 70.000 de euro, a fost găsit de polițiștii din Bistrița-Năsăud, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean.
”La data de 3 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat, în posesia unui bărbat de 28 de ani din Bistrița, un autoturism care figura ca fiind sustras din Italia, din luna septembrie 2024. Autovehiculul în cauză, în valoare de aproximativ 70.000 de euro, a fost ridicat și indisponibilizat de polițiști, în vederea continuării cercetărilor”, se arată în buletinul Poliției.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tăinuire.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în cooperare cu autoritățile judiciare italiene, continuă cercetările în vederea documentării faptei și stabilirii vinovăţiei persoanelor implicate.