Un nou punct gastronomic local a fost deschis în județul Bistrița-Năsăud. Situat în Cormaia, localitate componentă a orașului Sângeorz-Băi, noul punct se numește ”Cormăița”, aparține familiei Florica și Vasile Larionesi și este cel de-al 18-lea deschis în județ.
Inaugurarea punctului de gastronomie locală a avut loc luni, în prezența oficialităților și a numeroși invitați.
”Mă bucur să inaugurăm acest punct gastronomic local care reprezintă o continuitate la ceea ce facem noi. A fost o decizie pe care am luat-o cu mulți ani în urmă. Am fost și noi în afara țării și, prin muncă și perseverență, am reușit să aducem și noi beneficii acestui loc în care e greu de trăit. Numai distanța de la asfalt până aici e deja o provocare pentru mulți. Prin ceea ce facem, prin ceea ce producem încercăm să aduce gustul pe care încet-încet îl uită mulți. Nu mai știu ce înseamnă o coleșă cu brânză, un cârnaț în unsoare sau zama de șălate. Asta ne dorim noi să punem pe masă și cu asta ne dorim să îi întâmpinăm pe toți cei care ne vor trece pragul. Dacă nu facem eforturi pentru a ne menține rădăcinile și tradiția, în următorii ani o să fim ca și vecinii noștri. Chiar dacă sunt mai bine dezvoltați, nu mai au rădăcini și îi suflă vântul din stânga-n dreapta. Noi suntem înrădăcinați și trebuie să continuăm să fim așa. Sprijinul tuturor este important în acest demers”, a spus Vasile Larionesi.
Vasile Larionesi a adăugat că la Punctul Gastronomic Local “Cormăița” vor putea fi găsite diverse mâncăruri tradiționale specifice zonei, toate preparate cu multă grijă și dăruire de către Florica Larionesi.
Prezent la eveniment a fost și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care a felicitat familia Larionesi și a oferit o diplomă de apreciere pentru întreg efortul depus în deschiderea punctului.
”Punctul Gastronomic Local “Cormăița” își deschide larg porțile în pitoreasca localitate Cormaia, oferind o experiență autentică, într-un cadru tradițional. Felicitări, familiei Floarea și Vasile Larionesi pentru pasiunea și măiestria cu care pregătiți preparatele tradiționale, păstrând gustul autentic al locului. Mulțumim Elena Bărbos, director al Asociației “Produs în Bistrița-Năsăud”, pentru sprijinul constant oferit tuturor celor care contribuie la promovarea gastronomiei locale. Punctele Gastronomice Locale aduc tradiția în farfurie. La cât mai multe astfel de locuri, în Poarta Transilvaniei Bistrița-Năsăud!”, a transmis Emil Radu Moldovan.
De asemenea, primarul orașului Sângeorz-Băi, Cătălin Bota, a precizat că acesta este cel de-al treilea punct gastronomic local deschis în oraș. Și acesta a oferit o diplomă familiei Larionesi.
Punctul Gastronomic Local “Cormăița” este cel de-al 18-lea punct de acest fel deschis în județul Bistrița-Năsăud.