5 bărbați ( cu vârste între 31 și 60 de ani) au fost ARESTAȚI pt 24 de ore! Sunt acuzați de : grup infracțional, contrabandă, braconaj și uz de armă!

În urma perchezițiilor efectuate ieri, 22 octombrie, în județele Bistrița-Năsăud și Maramureș, în cadrul operațiunii JUPITER, fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a cinci bărbați, cu vârste între 31 și 60 de ani.

Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Sunt acuzați de : grup infracțional, contrabandă, braconaj și uz de armă!

Cei 5 sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj cinegetic, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului materiilor explozive și urmează a fi prezentați Tribunalului Bistrița-Năsăud, în vederea arestării preventive.

Acțiunile au urmărit destructurarea unei grupări infracționale, specializată în comiterea unor infracțiuni de braconaj cinegetic prin utilizarea unor arme letale, aflate în circuitul ilegal, inclusiv care ar proveni din contrabandă.

Din probele administrate a mai reieșit faptul că grupul infracțional s-ar fi constituit în cursul anului 2024 și ar fi avut ca scop comiterea unor infracțiuni de braconaj.

Armele de vânătoare le-au fost ridicate!

La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 3 arme letale cu destinația vânătoare provenite din contrabandă, o armă neletală supusă regimului autorizării aflată în circuitul ilegal, o arbaletă, 2 arcuri, o lunetă pentru armă de vânătoare, un dispozitiv de diminuare a sunetului, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte și 2 camere video de vânătoare.

Totodată, au mai fost ridicate 2.337 de cartușe pentru arme letale, peste 100 de kilograme de carne de vânat, 64 de trofee de vânat, articole pirotehnice și telefoane mobile.

Sechestru pe banii găsiți acasă : 16.000 de euro și 170.000 de lei

De asemenea, s-au ridicat 16.300 de euro și 171.100 de lei, urmând a se institui măsura sechestrului asigurător, în vederea garantării recuperării prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunilor.

Concomitent, au fost instituite filtre în trafic, fiind verificate și legitimate zeci de persoane.

Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș.

La acțiunile de ieri au participat polițiști de la mai multe servicii și structuri județene din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, al luptătorilor de la serviciile pentru acțiuni speciale din județele Bistrița-Năsăud, Harghita, Suceava, Neamț și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi ” Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud.

Citiți și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!