Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, duminică seara, după ce au fost implicate într-un accident produs pe DN 17C, la ieșirea din localitatea Romuli spre Fiad. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, cele patru persoane se aflau într-o mașină care a ajuns în râul Sălăuța.
”În seara de 27 octombrie, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a unui accident rutier, produs pe Drumul Național 17C. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că un bărbat de 33 de ani din Săcel, județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17C, la ieșirea din localitatea Romuli spre Fiad, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și a ajuns în râul Sălăuța. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto și a trei pasageri cu vârste cuprinse între 21 – 23 de ani”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.
La locul accidentului au intervenit un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Romuli.
Toate persoanele implicate în accident au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii rutieri din Năsăud continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul