PNL a anunțat că-i dă afară pe trădătorii care au mers alături de Radu Moldovan. În ședința ordinară de azi, Consiliul Județean și-a ales vicepreședinții.
Schema de partid a fost simplă: toți consilierii județeni PNL părăsesc sala înainte de vot. Astfel, trădătorii au fost deconspirați.
Cum s-au înțeles blatiștii: Scuturici l-a propus pe Cristi Cârlig vicepreședinre CJ, iar Marin Rus a votat pentru. Cei 3 vor fi EXCLUȘI!
Comunicatul PNL!
„Organizația județeană a Partidului Național Liberal este în ultimul timp ținta unor capcane electorale.
Deși la nivel național cât și la nivel județean hotărârea PNL este „Fără alianțe cu binomul PSD-AUR”, în Bistrița-Năsăud, atât la nivel municipal cât și la nivel județean, s-a încercat aducerea în derizoriu a hotărârii luate statutar la nivel național.
La nivelul Consiliului Local Bistrița, „capcana” social-democrată a dat greș, liberalii neacceptând „mâna întinsă” de PSD pentru un post de viceprimar. Mai mult, în cadrul Biroului Politic Județean s-a luat hotărârea respingerii oricăror forme de alianță cu PSD și AUR.
În ședința extraordinară a Consiliului Județean, desfășurată după două zile de la hotărârea BPJ BN, Gheorghe Scuturici, ales consilier județean pe lista PNL, l-a propus pentru funcția de vicepreședinte, încălcând dispozițiile BPJ, pe Cristian Cârlig. Un alt consilier ales pe listele PNL, Marin Rus, a votat pentru, toți ceilalți consilieri județeni PNL părăsind sala.
Decizia PNL-BN va fi fermă, cei trei consilieri județeni amintiți urmând să fie excluși din rândul PNL!
Putem spune fără putință de tăgadă că PSD ȘI-A ALES DOI VICEPREȘEDINȚI DE CONSILIU JUDEȚEAN!”, a transmis PNL Bistriţa-Năsăud, într-un comunicat semnat de Ioan Turc şi Robert Sighiartău.
Reacția PNL Bistrița-Năsăud a venit după ce liberalul Cristian Cârlig a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Acesta va face echipă alături de președintele Emil Radu Moldovan și de vicepreședintele Daniel Tămaș.