Comercianții de flori și lumânări pentru Luminație și-au făcut apariția în mai multe zone din municipiul Bistrița. Pentru a vedea dacă aceștia își desfășoară activitatea în mod legal, Poliția Locală a început să îi verifice, în urma controalelor fiind aplicate amenzi de peste 21.000 de lei.
Potrivit Poliției Locale, pentru legalitatea desfășurării comerțului stradal cu ocazia zilei de 1 noiembrie, Primăria Bistrița, prin serviciul de specialitate, în baza unui plan de încadrare în zonă, a emis autorizații de folosire temporară a unor locuri publice pentru activități sezoniere.
Pentru obținerea acestor autorizații, comercianților li s-a transmis că nu au voie să își amplaseze marfa în stațiile de autobuz, în dreptul trecerilor de pietoni sau pe pistele de biciclete. De asemenea, produsele trebuiau expuse în așa fel încât să nu afecteze traficul pietonal.
Date fiind aceste condiții, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Control Comercial au verificat în ce măsură comercianții respectă cerințele impuse de autoritatea locală. S-a verificat legalitatea desfășurării activității de comerț stradal și respectarea autorizației emise de Primăria Bistrița.
Concluzia verificărilor a fost aceea că niciun comerciant nu a respectat autorizația de ocupare a domeniului public, aceștia ocupând suprafețe mult mai mari, în unele cazuri chiar și de 10 ori mai mari decât cele autorizate. S-au întocmit procese-verbale de constatare a contravenției, iar contravenienții au fost somați să intre în legalitate de îndată, fie prin restrângerea suprafeței ocupate, fie prin achitarea diferenței de taxă pentru suprafața ocupată.
Întrucât unii dintre comercianți nu au intrat în legalitate, polițiștii locali au trecut și la aplicarea de sancțiuni. Astfel, până acum, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 21.500 de lei.
Verificările vor continua și pe parcursul zilelor viitoare.
Pe 1 noiembrie, în mai multe zone din Bistrița-Năsăud este marcată Luminația sau Ziua Morţilor, un vechi obicei păstrat de sute de ani. Obiceiul presupune ca la mormânt, pe lângă pomana pentru cei trecuți în neființă, să se ducă flori şi lumânări.