FOTO: Patrule școlare de circulație la Bistrița, pentru responsabilizarea elevilor și prevenirea accidentelor

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud anunță că la nivelul municipiului Bistrița vor fi înființate patrule școlare de circulație din care vor face parte elevi de la școlile din oraș.

Potrivit Poliției, oamenii legii derulează în această perioadă activități de instruire a viitorilor membri ai patrulelor școlare de circulație. O acțiune de acest fel a avut loc pe parcursul zilei de miercuri, 6 noiembrie, în intervalul 11.00-13.00, la Școala Generală „Avram Iancu” din Bistrița.

Polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud și cei ai Biroului Siguranță Școlară i-au instruit pe viitorii membri ai patrulelor școlare de circulație, după care i-au supravegheat pentru a se asigura că aceștia pun în practică cele învățate.

Acțiunile de acest fel au loc în cadrul proiectului “Patrule școlare” pe care îl derulează IPJ Bistrița-Năsăud în această perioadă. Prin acest proiect, poliţiştii urmăresc responsabilizarea elevilor cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, dar și pentru prevenirea unor accidente rutiere în care pot fi implicați cei mici.

Educația începută de timpuriu asigură dezvoltarea armonioasă a copiilor. Tot astfel, educația rutieră, începută încă din primii ani de școală, conduce spre formarea unor viitori participanți la trafic responsabili”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.

Activitățile educativ-preventive în cadrul proiectului “Patrule școlare” vor continua și în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!