Un agent economic din Bistrița-Năsăud s-a ales cu activitatea suspendată și cu o amendă de 10.000 de lei pentru că nu a respectat prevederile legale privind comercializarea de țigări electronice, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean.
Potrivit unui comunicat de presă al Jandarmeriei Bistrița-Năsăud, agentul economic în cauză nu s-a aflat la prima abatere. Acesta a mai fost sancționat și în luna octombrie, tot pentru aceeași încălcare a legii.
”Cu toate că a fost sancționat în cursul lunii anterioare și i s-au adus la cunoștință prevederile legale în vigoare, agentul economic a continuat punerea în vânzare a acestui tip de produse. Jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au surprins mai multe persoane care achiziționau în continuare țigări electronice de la acest automat. Drept urmare, de această dată, agentul economic a fost sancționat cu 10.000 de lei amendă și sancțiunea complementară de suspendare a activității, până la remedierea situației”, se arată în comunicatul Jandarmeriei Bistrița-Năsăud.
Instituția atrage atenția agenților economici că, în conformitate cu Legea nr. 349 din 2002 actualizată, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, art. 3, alin. 6, se interzice comercializarea produselor din tutun prin automate.
Nerespectarea de către persoanele juridice a acestei prevederi legale se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei la a doua abatere. Totodată, săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.