Amendă de 20.000 de lei, aplicată de ITM Bistrița-Năsăud unui angajator din județ

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bistrița-Năsăud a aplicat, luna trecută, o amendă de 20.000 de lei unui angajator din județ la care a fost depistată o persoană care muncea fără forme legale. Aceasta însă nu a fost singura sancțiune dată de inspectorii de muncă în luna octombrie.

Potrivit unui comunicat de presă al ITM Bistrița-Năsăud, luna trecută, inspectorii de muncă au derulat o serie de acțiuni de control care au avut ca obiectiv principal atât identificarea angajatorilor care folosesc forță de muncă fără forme legale de angajare, cât și luarea măsurilor care se impun pentru a determina angajatorii să respecte prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă.

Astfel, în perioada 1 – 31 octombrie, au fost efectuate controale la peste 100 de agenti economici din județ, fiind aplicate în total 23 de sancțiuni contravenționale, din care 15 avertismente şi 8 amenzi în cuantum de 65.000 lei. De asemenea, s-au dispus și 24 de măsuri pentru remedierea deficientelor constatate.

Una dintre cele 8 amenzi aplicate l-a vizat pe un angajator la care a fost găsită o persoană care muncea fără forme legale.

”În baza H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, respectiv 8 avertismente şi 3 amenzi în cuantum de 14.000 lei. În cadrul acțiunilor de control, a fost depistat un angajator la care lucra o persoană fără forme legale, fiind aplicată o amendă contravențională în cuantum de 20.000 lei. De asemenea, pentru încălcarea altor prevederi ale Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenționale, respectiv 5 avertismente şi 2 amenzi în cuantum de 6.000 lei. În baza Legii nr.16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale a fost aplicată o sancţiune contraventională, respectiv o amendă în cuantum de 20.000 lei. În baza Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii a mai fost aplicată o sanctiune contraventională, respectiv o amendă în valoare de 5.000 lei. Totodată, în baza Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale, respectiv 2 avertismente”, se arată în comunicatul de presă al ITM Bistrița-Năsăud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!