Bărbați din Dumitrița și Dumitra, condamnați la închisoare

Doi bărbați, unul din Dumitrița și altul din Dumitra, își vor petrece următorii ani în spatele gratiilor, pe numele lor fiind emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. 

”La data de 16 noiembrie, polițiștii Compartimentului Urmăriri, Serviciul de Investigații Criminale, au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Unul dintre acestea a fost emis de Judecătoria Bistrița, pe numele unui bărbat de 45 de ani din Dumitrița, condamnat la pedeapsa de 8 luni și 888 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. Celălalt mandat a fost emis la data de 15 noiembrie, de Judecătoria Năsăud, pe numele unui bărbat de 40 de ani din Dumitra, condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se arată în buletinul Poliției.

Cei doi condamnați au fost duși de polițiști în penitenciar pentru a își ispăși pedepsele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!