Pompierii trag un semnal de alarmă după ce patru oameni au murit ca urmare a unor scurgeri de gaz în locuințe

Patru persoane din județul Bistrița-Năsăud au decedat toamna aceasta după ce în locuințele în care se aflau s-au produs scurgeri de gaz. În acest context, pompierii trag un semnal de alarmă și le reamintesc oamenilor că au obligația de a efectua periodic verificări la instalațiile de încălzire.

Toamna aceasta am avut înregistrate patru decese cauzate de folosirea instalațiilor de încălzire cu defecte. Aș trage un semnal de alarmă și aș readuce aminte tuturor obligația de a face verificarea instalațiilor de încălzire, inclusiv a instalației de gaz. Aceasta se poate face cu firme autorizate, la un interval de doi ani sau ori de câte ori este nevoie”, a spus șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, col. Cristian Bucur, miercuri, într-o ședință a Colegiului Prefectural.

Totodată, sursa citată a menționat că pompierii se confruntă în această perioadă și cu incendiile produse de coșurile de fum necurățate sau de afumători.

”Ne confruntăm tot la două zile cu incendii provocate de coșurile de fum necurățate sau neprotejate termic față de materialele combustibile. Totodată, ne-am confruntat în perioada aceasta și cu incendii provocate de afumători. Am avut două până acum, iar anul trecut au fost 15. În acest context, reamintesc oamenilor că afumătorile trebuie să fie construite din materiale incombustibile. La țară, majoritatea sunt făcute din lemn și sunt amplasate lângă anexe sau lângă case”, a mai spus șeful ISU Bistrița-Năsăud.

Pompierii recomandă populației să facă verificările necesare pentru a evita producerea unor situații nedorite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!