Mai multe investiții care vizează comunitățile din județul Bistrița-Năsăud, blocate din cauza unei ordonanțe de urgență care a suspendat o parte din proiectele derulate prin Compania Națională de Investiții, au fost deblocate, a anunțat luni, într-o conferință de presă, secretarul de stat Monica Săsărman de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
”În anul 2023 a fost adoptată o ordonanță de urgență prin care o parte din investițiile derulate prin Compania Națională de Investiții au fost suspendate. În urma demersurilor făcute de primarii din județul Bistrița-Năsăud, de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și de primarul Bistriței, Gabriel Lazany, am reușit deblocarea mai multor investiții”, a declarat secretarul de stat Monica Săsărman.
Pavilion cu 500 de locuri pentru Penitenciarul Bistrița
Sursa citată a menționat că unul dintre proiectele deblocate vizează construirea unui pavilion cu 500 de locuri la Penitenciarul Bistrița.
”Este vorba despre semnarea contractului de achiziție publică pentru obiectivul de investiții care vizează realizarea pavilionului cu 500 de locuri pentru Penitenciarul Bistrița, valoarea fiind de peste 80 de milioane de lei. Prin acest obiectiv putem spune că unul dintre obiectivele cuprinse în vechiul program de guvernare, care viza susținerea infrastructurii actului de justiție, a fost îndeplinit”, a adăugat Monica Săsărman.
Bazin olimpic de înot în municipiul Bistrița
Un alt obiectiv de investiții deblocat vizează bazinul olimpic de înot pe care Primăria Bistrița intenționează să îl construiască în Unirea.
”În cursul lunii noiembrie, mai precis în data de 22 noiembrie, împreună cu președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, am făcut o deplasare la București, pentru a discuta despre mai multe obiective. Unul dintre ele viza bazinul olimpic de înot din zona Unirea – Wonderland. Acesta va fi construit în vecinătatea întregului complex de acolo, format din TeraPlast Arena, stadion, bază sportivă tip 1, pârtie de schi. În completare va veni acest bazin olimpic cu scop didactic. El va fi construit de către Compania Națională de Investiții. În momentul de față s-a deblocat acest proiect, fiind alocată suma pentru întocmirea studiului de fezabilitate, mai precis 520.000 de lei”, a explicat primarul Gabriel Lazany.
Complex sportiv la Ilva Mică
Un alt proiect deblocat vizează comuna Ilva Mică, fiind vorba despre contractul de achiziție publică pentru baza sportivă de la Ilva Mică, cu o valoare de circa 18 milioane de lei.
”În anul 2019 am depus pentru finanțare, la Compania Națională de Investiții, proiectul privind amenajarea unui complex sportiv în comuna Ilva Mică. Acesta a trecut prin toate comisiile de avizare de la ministere. În anul 2023 s-a terminat licitația, dar din păcate, în urma adoptării ordonanței privind unele măsuri fiscal-bugetare, nu s-a putut semna contractul de execuție și proiectare. Acum proiectul s-a deblocat, s-a semnat contractul și suntem foarte nerăbdători să ducem la bun sfârșit acest obiectiv pentru că populația sub 44 de ani a comunei era, la nivelul anului 2021, undeva la 67%. Deci este neapărat nevoie de acest obiectiv de investiții și din acest motiv sunt foarte bucuros”, a spus primarul din comuna Ilva Mică, Aurel Horea.
De asemenea, s-au deblocat și două investiții care vizează comunitățile de pe Valea Șieului.
Cămin cultural la Șieuț
Unul dintre proiecte aparține comunei Șieuț și vizează căminul cultural.
”Este vorba despre așezământul cultural din comuna Șieuț, sat Șieuț, o investiție de 5.300.000 de lei. La finalul anului 2024 s-a terminat licitația. Urmează să predăm amplasamentul constructorului și să ne apucăm de proiectul tehnic și de execuție. Este o veste foarte bună și mult așteptată de comunitatea din comuna noastră. La noi sunt multe obiceiuri, chiar luna viitoare vom avea Jocul Însuraților la Șieuț, pe 2 februarie, și la Sebiș, pe 9 februarie. Noi suntem tare jucăuși în comuna noastră, așa că avem nevoie de astfel de obiective. Pe această cale mulțumesc domnului președinte Emil Radu Moldovan, doamnei secretar de stat Monica Săsărman, domnului ministru Bogdan Ivan pentru tot sprijinul acordat”, a spus primarul din Șieuț, Mihai Gheorghe Ivan.
Sediu nou pentru Primăria Șieu
Cel de-al doilea proiect de pe Valea Șieului aparține comunei Șieu și vizează construirea unui nou sediu pentru Primăria Șieu.
”Este un obiectiv la care am muncit peste 5 ani și care vizează construirea unui sediu administrativ nou pentru Primăria Șieu. Vechiul sediu este într-o stare destul de degradată. După toată infrastructura făcută: drumuri, școli, grădinițe, dispensare, am zis că a venit și timpul ca și sediul Primăriei să fie reabilitat. Nu am găsit finanțare pentru reabilitare și am decis să construim unul nou. Până când acesta va fi ridicat, noi ne vom desfășura activitatea în vechiul sediu, situat vizavi de viitoarea construcție. Este o investiție de 5.500.000 de lei, cu spații mari care vor permite desfășurarea activității pentru toată Valea Șieului. Dacă va fi vorba de vreo reorganizare la nivel local, comuna Șieu fiind cea mai mare de pe această vale, probabil că acesta va fi centrul de vale. Mulțumesc pentru acest obiectiv tuturor factorilor implicați”, a spus primarul din Șieu, Ioan Cifor-Tiniș.