Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud au efectuat percheziții în trei județe, acțiunile fiind organizate cu scopul de a documenta activitatea infracțională a doi tineri cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la infracțiunea de furt calificat.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, perchezițiile au fost efectuate la data de 22 ianuarie, în județele Timiș, Sălaj și Suceava, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea faptelor.
”Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în noaptea de 5 spre 6 octombrie 2024, doi tineri din județul Suceava ar fi forțat două automate ale unei spălării auto din Susenii Bârgăului, de unde ar fi încercat să sustragă bani. În aceeași noapte, cei doi ar mai pătruns în incinta unui magazin din Năsăud, iar dintr-un seif aflat în interior ar fi sustras suma de 5.000 de lei. În urma perchezițiilor, unul dintre tinerii bănuiți de comiterea faptelor a fost depistat și dus la audieri, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore. Pe numele celuilalt tânăr a fost emis un mandat de aducere, urmând a fi pus în aplicare polițiști”, se arată în comunicatul Poliției.
Activitățile desfășurate la data de 22 ianuarie au beneficiat de sprijinul polițiștilor de la inspectoratele de poliție județene Sălaj, Timiș și Suceava.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud continuă cercetările pentru documentarea cauzei sub toate aspectele ei.