NU mai stau după promisiuni! Grupul P.N.L vrea proiect de hotărâre pentru barieră de urgență la Viișoara! Crețu a anticipat manevra și se opune din start: „finanțează Ministerul Transporturilor, NU avem de ce să finanțăm noi!”

În conferința Organizației Municipale, grupul consilierilor locali ai PNL a prezentat un proiect de hotărâre și cer amplasarea de urgență a unei bariere la trecerea de cale ferată din Viișoara. După aprobare, investiția ar urma să se realizeze din bugetul local într-un termen cât mai scurt.

 

„Deși am auzit că nu știu cine s-a angajat… același lucru ni s-a răspuns și acum 2 ani în urma acelui eveniment au murt 4 oameni, la fel că s-a vorbit cu  directorul CFR, cu nu-știu-ce ministru până la urmă nimic nu s-a întâmplat și a trebuit să plece dintre noi 5 suflete tinere, dintre care 4 din aceeași familie. În acest sens, pe data de 8 iunie am depus un proiect de hotărâre care sper că va fi analizat și votat în prima ședință a Consiliului Local. Am să spicuiesc scurt 2-3 articole: articolul 1  – montarea în regim de urgență a unei bariere și a echipamentelor de semnalizare acustică și luminoasă la nivelul trecerii de cale ferată din zoa Heidenfeld.” a declarat consilieru local Sorin Hangan.

În timpul ședinței ordinare din decembrie 2015, consilierul PNL Ioan Peteleu a solicitat ca Primăria Bistriței să ia măsuri pentru semnalizarea corespunzătoare trecerii de cale ferată din Viișoara. Primarul Crețu a declarat că va sprijini montarea unei bariere, cât mai repede posibil… doar că după un an și jumătate NU s-a întâmplat nimic din punctul ăsta de vedere iar 5 tineri au decedat loviți de tren.

Varianta lui Crețu despre barieră: „în 2016, CFR a organizat licitația și a fost anulată! Am făcut intervenția la Minister și finanțează ei, deci NU avem de ce să finanțăm noi!”

„În 2016, Regionala CFR Cluj a avut bani pentru a realiza mai multe semnalizări inclusiv cea de la Viișoara. A organizat licitația, s-a prezentat o singură fimă care a dat o sumă mai mare și a fost anulată licitația. În 2017 am făcut intervenția la Minister și finanțează ei, deci NU avem de ce să finanțăm noi!” a declarat primarul Crețu.

Liberalii cer finanțarea de urgență a acestei investiții din bugetul local în timp ce primarul Crețu vrea ca Ministerul Transporturilor să se ocupe de acest proiect, după cum ar fi promis. Cu siguranță discuțiile din plenul Consiliului Local vor fi aprinse  pe marginea acesti subiect și rămâne de văzut dacă majoritatea consilierilor PSD vor urma directiva impusă de primar sau vor vota proiectul de hotărâre inițiat de PNL.

Citiți și: 


page-f-401x400
Abia după ce au murit 9 oameni în 2 accidente TERIBILE, primarul Crețu zice că ia măsuri! Promite intervenții la nivel înalt pentru barieră la Viișoara!

 

 

One comment

  1. Balan Marius- ingrijitor al STATULUI.

    Baiu liberali. Cu banii estia mai bine sa cumparam inca 6 VEVERITE. Ce dracu, sta cusca aia goala ?

error: Content is protected !!