Marți seara, pompierii militari au intervenit la un accident rutier produs pe DN17, în localitatea Tureac, în zona podului din fața bisericii, în care au fost implicate două autoturisme.
În urma evenimentului au rezultat mai multe victime, printre care și minori. Toate persoanele au fost găsite conștiente, cooperante și neîncarcerate, în afara autovehiculelor.
La fața locului au acționat un echipaj de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Punctului de Lucru Prundu Bârgăului și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița. De asemenea, la locul solicitării a fost discreționată și autospeciala de transport victime multiple din cadrul Detașamentul de Pompieri Bistrița.






În urma evaluării medicale, toate persoanele implicate în accident – trei adulți și cinci minori – vor fi transportate la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
ACTUALIZARE
La locul accidentului au intervenit polițiștii Serviciului Rutier, care au constatat că un autoturism condus de un tânăr de 18 ani din Mureșenii Bârgăului a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 34 de ani din Bistrița. Ulterior, autoturismul condus de tânărul de 18 ani a fost proiectat într-un parapet metalic. Testarea cu aparatul etilotest a celor doi șoferi a indicat rezultate negative. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud