Două adolescente, rănite într-un accident produs pe DN 17, la Viișoara

Două adolescente, ambele în vârstă de 17 ani, au fost rănite într-un accident de circulație produs joi, pe DN 17, în localitatea Viișoara, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. 

La locul accidentului au intervenit, pentru efectuarea de cercetări, polițiștii din cadrul Biroului Rutier.

Polițiștii au constatat că o motocicletă, condusă de o tânără de 17 ani din Tonciu, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe aceeași direcție. În urma accidentului, atât conducătoarea motocicletei, cât și o altă pasageră, de 17 ani din Mălin, au fost rănite, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Testarea cu aparatul etilotest a celor doi participanți la trafic a indicat rezultate negative”, a transmis Poliția.

Ambele tinere au fost transportate la spital pentru investigații medicale amănunțite.

Polițiștii rutieri au deschis dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!