FOTO: Un tânăr a murit și alți doi au fost răniți într-un accident produs pe un drum comunal din localitatea Leșu

Un tânăr a murit și alți doi au fost răniți în urma unui accident de circulație produs luni dimineața, pe un drum comunal din localitatea Leșu, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. UPDATE: Tânărul care și-a pierdut viața se numea Miluț Pop și avea doar 18 ani.

Potrivit ISU, la fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de intervenție.

”Salvatorii au găsit un autoturism răsturnat, sub care se afla un tânăr de 18 ani, inconștient. Acesta a fost extras de pompierii militari și predat echipajelor medicale, însă, din păcate, se afla în stop cardiorespirator și nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Decesul a fost declarat la locul intervenției. Ceilalți doi tineri, conștienți și cooperanți, au fost transportați la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale”, a transmis ISU.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au intervenit și ei la locul accidentului și au efectuat cercetări. Oamenii legii au stabilit că evenimentul rutier s-a produs pe Drumul Comunal 4, în Leșu.

”La locul accidentului, polițiștii au constatat că un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Leșu a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma accidentului, din nefericire, un tânăr de 18 ani din Lunca Leșului și-a pierdut viața, rezultând, totodată, rănirea șoferului și a unui alt pasager de 20 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, la spital fiind totodată dispusă recoltarea de mostre biologice. Cu privire la cele constatate, polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE 1

Tânărul care și-a pierdut viața în accident se numea Miluț Pop. Acesta era membru al echipei de fotbal ACS Heniu Leșu. Conducerea clubului a transmis un mesaj de condoleanțe:

”Frate… ieri eram toți. Toți tinerii din Leșu care iubim fotbalul. Prieteni, râsete, glume… și ore întregi pe teren. 5-6 ore de bucurie pură.

Dacă cineva ar fi trecut pe lângă noi, te-ar fi remarcat imediat… Miluț Pop, băiatul cu suflet de aur și zâmbetul care încălzea pe toată lumea. Portarul de 18 ani, care a reprezentat Heniu Leșu la cupele de amatori și nu numai. Un copil care iubea fotbalul mai mult decât orice.

Dar azi… azi dimineață ne-ai frânt inimile tuturor.

Ai plecat prea devreme…

E greu să găsim cuvinte, frate… Ai fost un băiat extraordinar. Incredibil de bun, mereu pozitiv, mereu cu un gând frumos pentru fiecare.

Dumnezeu să-ți întărească părinții, pentru că pierderea asta e mai grea decât poate duce un om.

Dumnezeu să te odihnească în pace, Miluț…

Ieri am jucat ultimul nostru meci împreună… dar pentru noi vei rămâne mereu pe teren. Mereu în poartă. Mereu în inimile noastre.

Odihnește-te în liniște, campionule…”.

ACTUALIZARE 2

În ceea ce îi privește pe ceilalți doi tineri răniți în accident (șoferul și un alt pasager), aceștia au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Purtătorul de cuvânt al unității medicale, Camelia Strungari, a precizat că, deși au suferit răni, starea lor de sănătate este stabilă.

”La UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița au fost aduși în această dimineață doi tineri cu vârste de 19, respectiv 20 de ani, victime ale unui accident rutier petrecut pe raza localității Leșu. În urma examinării medicale, s-a stabilită că tânărul de 19 ani, din localitatea Leșu, prezintă traumatism craniocerebral, traumatism craniofacial, fractură de piramidă nazală, plagă la nivelul feței și contuzie toraco-abdominală și a rămas internat la Secția Chirurgie generală. Tânărul de 20 de ani, din localitatea Lunca Leșului, a suferit o fractură a unei porțiuni osoase din zona frunții care afectează sinusul frontal și a fost internat la Secția ORL. Ambii pacienți sunt conștienți, cooperanți, stabili hemodinamic și respirator”, a precizat Camelia Strungari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!