Părintele Emanuel Cristian Vidican este noul preot slujitor al Parohiei Ortodoxe ”Sfântul Ioan Botezătorul” din Bistrița. Duminică, 20 iulie, în ziua prăznuirii Sfântului Slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul, părintele a fost prezentat credincioșilor care au luat parte în număr mare la Sfânta Liturghie în biserica parohială.
Slujba de instalarea în demnitatea de slujitor al comunității parohiale a fost oficiată de către părintele protopop Ioan Marius Pintican, cu încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.


Cu această ocazie, preotului Emanuel Vidican i-au fost înmânate Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheia bisericii.
Părintele Emanuel Cristian Vidican s-a născut în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în data de 3 decembrie 1986.
Este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, promoția 2010.
Absolvent al Facultății de Drept “Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca.
Absolvent al Școlii doctorale ”Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca – unde în anul 2020 a susținut Teza de Doctorat cu titlul: “Importanța Omiletică a Cazaniilor Românești” sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Univ. Vasile Gordon.
Este autor a două cărți: ”Importanța Omiletica a Cazaniilor Românești” – Ed. Renașterea – 2022; ”Îmbisericirea medicinei” – Ed. Nostra Nosa – Bistrița – 2024.
Din anul 2011 este căsătorit cu Alexandra Duna (Vidican) și au împreună trei copii: Maria, Alexandru și Ioana Ecaterina.
A fost hirotonit preot de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei în anul 2012 ca preot misionar la Protopopiatul Ortodox Român Bistrița. Din anul 2014 până în prezent este și secretarul Protopopiatului Ortodox Bistrița.
De-a lungul anilor, părintele Emanuel Vidican a fost implicat în numeroase activități pastoral-misionare ale Bisericii, având frumoase realizări.
La parohia bistrițeană, părintele Emanuel va sluji împreună cu preotul paroh Ioan Bujor și cu părintele Alexandru Vidican, cel care a condus Protopopiatul Bistrița timp de 24 de ani și care este îmbisericit la această parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Biserica Ortodoxă cu hramul ”Sfântul Ioan Botezătorul” este situată pe strada Mărășești Nr. 3-5. Parohia a fost înființată în anul 2000, cel care a format comunitatea parohială fiind preotul paroh Ioan Bujor. În momentul de faţă lucrările la biserică sunt într-un stadiu avansat, având exteriorul finalizat, urmând ca lucrările din interior să fie executate în perioada următoare.

”În numele preoților bistrițeni, îl felicităm și îi urăm sănătate și slujire rodnică spre folosul tuturor credincioșilor și spre Slava lui Dumnezeu!”, a transmis Protopopiatul Ortodox Român Bistrița.