Un tânăr de 20 de ani, din Poiana Ilvei, a fost grav rănit noaptea trecută într-un accident rutier petrecut pe Drumul Județean 172D, între localitățile Ilva Mică și Poiana Ilvei
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, accidentul a avut loc în jurul orei 00:30. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au efectuat cercetări la fața locului. Aceștia au stabilit că autoturismul condus de tânăr a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
În urma accidentului, șoferul a fost rănit. La locul accidentului au intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă si un echipaj de pompieri. Victima a fost găsită în stare gravă, cu un traumatism cranio cerebral sever, fiind intubată și transportată la spital pentru continuarea îngrijirilor medicale.
Din cauza stării de sănătate, tânărul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând să-i fie recoltate mostre biologice de sânge la spital.
Polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au întocmit dosar penal și continuă cercetările în acest caz, urmând să fie stabilite cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier.