Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul ”Linia Albastră – Coridor de mobilitate durabilă aferent râului Bistrița, Etapa I”.
”Astăzi am semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Linia Albastră – Coridor de mobilitate durabilă aferent râului Bistrița, Etapa I”, care aduce investiții importante în infrastructura municipiului”, a transmis primarul.
Potrivit acestuia, proiectul prevede:
- crearea unui coridor de mobilitate de aproximativ 10 km, deservit de transportul public. Traseul coridorului va include străzile Aerodromului – Valea Ghinzii – Ghinzii – Viorelelor – Codrișor – Mihai Viteazu – Ion Pop Reteganu – Tănase Tudoran – Zăvoaie – Simpozionului;
- amenajarea a 2,5 km de piste pentru bicicliști;
- realizarea a aproape 57.000 mp de spații pietonale și promenade pe malul stâng al râului Bistrița;
- modernizarea podului peste râul Bistrița de pe strada Aerodromului;
- construirea unui pod nou peste râul Bistrita, între străzile Zăvoaie și Simpozionului;
- ridicarea a două pasarele velo-pietonale, între strada Faleză – strada Petru Maior și strada Codrișor – strada Ion Minulescu.
Valoarea totală a investiției este de peste 209 milioane lei, o parte din bani fiind asigurați din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.

Prin ”Linia Albastră”, administrația locală urmărește să dezvolte mobilitatea durabilă pe malul stâng al râului Bistrița, să ofere alternative ecologice la transportul cu mașina și să creeze zone urbane moderne, prietenoase cu pietonii și bicicliștii.