Fostul patron al brutăriei ALCES, Gabriel Lazany, NUMIT director interimar la Spitalul Județean! Mircea Buta (65 de ani) are vârsta pensionării și își ia ADIO de la funcția de manager pe care a deținut-o 22 de ani!

Spitalul Județean are un nou director, după ce Mircea Buta a împlinit vârsta pensionării (65 de ani). Mircea Buta a condus Spitalul Județean timp de 22 de ani și l-a succedat pe Vasile Ponoran, iar conform legii NU poate participa la un nou concurs.

buta

x778

Pentru funcția de director au participat: Gabriel Lazany și Camelia Ștefănuț, dar ambii au fost RESPINȘI, deoarece de la dosar a lipsit dovada absolvirii unui curs agreat de Ministerul Sănătății în Management sau management sanitar. Gabriel Lazany a pus la dosar un certificat de atestare a competențelor profesionale, iar Camelia Ștefănuț a depus o Diplomă de Master eliberată de Facultatea de Studii Europene în specialitatea management performant. Din aceste considerente, ambii candidați au fost descalificați.

pv respinsi lazay

Proces-verbal-30.06.2017-001-746x1024

Proces-verbal-30.06.2017-002-746x1024

Din comisia de concurs au făcut parte:

– dr Andrei Suciu
– prof. univ. dr. Cristina Borzan
– șef lucrări: dr. Marina Harosa
– farmacista Livia Moldovan
– juristul Niculae Halas

Ambii candidați au contestat descalificarea, dar comisia de contestații a menținut decizia comisiei de concurs.

Din comisia de contestații au făcut parte:

Președinte: ec. George Pop
Membrii:
– dr. Mircea Buta
– dr. Eleonora Timar
– Teofil Cioarbă (fără drept de vot).

Concursul se va relua ulterior, dar până atunci, Gabriel Lazany a fost numit de Radu Moldovan pe funcția de DIRECTOR interimar!

x221

x77

Pentru funcția de manager al Spitalului Județean, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– sunt absolvenți ai unei instituții de învățământ superior în domeniul medical, economico-financiar sau juridic;
– sunt absolvenți ai unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, cu diplomă agreată de Ministerul Sănătății, sau ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ;
– au cel puțin cinci ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată; nu sunt condamnați penal sau în curs de urmărire penală;
– sunt apți din punct de vedere medical fizic și neuropsihic;
– nu au vârsta de pensionare, conform legii.

k9

k12

În ultimii 8 ani, Spitalul Județean a beneficiat de finanțări pentru modernizare, în baza unui contract încheiat între Banca Europeană de Investiții și Guvernul României. Astfel, s-a modernizat Maternitatea și Blocul Operator iar din fonduri norvegiene a fost realizată reabilitarea termică. În planul imaginii, Radu Moldovan președintele Consiliului Județean a câștigat prin mediatizarea excesivă a modernizărilor realizate din fonduri nerambursabile pentru dotarea și reabilitarea acestor secții ale Spitalului Județean. Șantierul a fost vizitat de fiecare dată când vreun ministru PSD poposea în județ, dar și periodic, de însuși președintele CJ.

Ca pe vremea lui Ponta, P.S.D-iștii “de campanie” fac propagandă prin spitale! N-au învățat nimic!

9-mai-14-e

d5

Ce avere are Gabriel Lazany, directorul interimar al Spitalui Județean!

lo9

Conform declarației de interese din 15 iunie 2017, Gabriel Lazany este asociat al firmei SC ALCES și deține 40% din acțiuni. Împreună cu soția, Gabriel Lazany deține o vilă de 200 de metri pătrați în intravilanul Bistriței. Venituri în ultimul an fiscal 64.000 de lei din salariul de director administrativ și 78.000 de lei din dividentele firmei Alces, pe care o deține alături de soția sa. SeoPaslaugos.com pardavimų skatinimas, seo paslaugos, tinklapių optimizacija ir kita reklama internete už gerą kainą visoje Lietuvoje – Kaune, Vilniuje, Klaipėdoje, Šiauliuose, Mažeikiuose

2 comments

  1. Felicitări ptr activitatea depusă de d-nul Buta in acesti ani petrecuți ca director,trebuie să fim corecți si să apreciem faptul că se observă clar interesul pe care domnia sa l-a acordat modernizări si achiziției de aparatură nouă ptr un mers mai bun acestei instituții, si să sperăm că cel ce il va succede va îmbunătăți si situația cu personalul care este nevoie si profesioniști inimoși. Mulțumim d-nu Buta si să vă bucurați cât mai mult de anii pensionării.

  2. Felicit pe domnul Prof.univ. Dr. Mircea Gelu Buta pentru cei 22 de ani de directorat ,pentru strădania continuă, pentru interesul depus, pentru realizările excelente ,pentru relațiile culturale deosebite și pentru scrierile sale .Îi doresc multă sănătate și putere de creație .

error: Content is protected !!