Dorin Vlașin e NERVOS că i-au oprit lucrările la AquaLand! “ E un obiectiv care generează profituri MARI! Mă lupt până la capăt, deoarece Năsăudul merită din plin acest obiectiv! “

Primăria Năsăud a început realizarea unui AquaLand de 5 stele, pe malul Someșului! Toate bune și frumoase, doar că lucrările au fost SISTATE!

Timp de 5 ani, proiectul a fost BLOCAT în sertarele CNI.  În mandatul trecut, Vlașin a reușit să obțină finanțarea mult-dorită și s-a început cu entuziasm realizarea Aqualand-ului de pe malul Someșului.

Lucările valorează aproximativ 8 MILIOANE de euro și prevăd realizarea unui complex modern, de ultimă generație! Finanțarea se realizează prin Compania Națională de Investiții iar MIS Grup a câștigat contractul de execuție.

Complexul acvatic va fi compus dintr-un bazin de înot acoperit, piscină pentru adulți, piscină pentru copii, o plajă cu 300 de locuri, gradene, terenuri de tenis, volei, baschet, minifotbal și handbal, spații comerciale pentru alimentație publică, vestiare, cabinet medical, alei pietonale și o parcare cu 150 de locuri.

Șantierul e la 20 %! Primarul Vlașin cere sprijin de la Guvern: E proiect strategic de dezvoltare a Năsăudului și a Văii Someșului!

Dorin Vlașin a achitat la zi facturile către MIS Grup și e nervos că șantierul e oprit!

La acest moment lucrările sunt sistate! S-au realizat clădirile principale, însă fără finanțare șantierul este ABANDONAT.

Practic, se așteaptă banii de la Guvern și ok-ul pentru continuare!

Momentan, Ministerul Dezvoltării asigură finanțarea prin CNI pentru a continua investiţiile care sunt cu grad de execuţie ridicat, adică cele de peste 50%. La CNI sunt în derulare 1.217 contracte, atâtea obiective de investiţie are CNI-ul în derulare, cu şantier deschis.

Anul acesta se finanțează doar ce-i peste 50% grad de execuție! Restul șantierelor intră-n conservare! Ce șanse sunt pentru bani în viitor!

În 2025, toate șantierele C.N.I, aflate sub 50% grad de finalizare  vor fi sistate. În acest caz, Aqualandul din Năsăud va fi pus în conservare! Măsura se aplică pe anul 2025. Pe viitor, NU există o dată certă de re-finanțare.

Conform OUG  nr. 41 din 19 august 2025

 „în cazuri temeinic justificate, Guvernul, prin memorandum, poate aproba încheierea de angajamente legale pentru proiecte de investiții noi finanțate prin Programul național de investiții „Anghel Saligny“ și Programul național de construcții de interes public sau social și poate aproba atribuirea de către Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ – S.A. de contracte de prestări de servicii, de execuție de lucrări, aferente proiectelor de investiții noi finanțate din fonduri publice.

Memorandumul cuprinde următoarele elemente obligatorii:

  • evaluarea impactului bugetar total, inclusiv a creditelor de angajament și creditelor bugetare repartizate pe ani, până la finalizarea investiției;
  • precizarea impactului asupra deficitului bugetar, pe ani, în raport cu țintele de deficit aprobate prin Decizia Consiliului Uniunii Europene;
  • relevanța strategică a proiectului în contextul actual.

Dorin Vlașin, primar Năsăud: “NU e normal ce se întâmplă! E un proiect pentru care m-am bătut mandatul trecut și acum suntem anunțați că NU mai sunt bani! “

“E un proiect care generează venit pe mai multe zone și generează venituri pentru mediul economic local. Asta trebuie înțeles de la început. Noi NU concurăm cu nimeni, că am auzit tot felul de zvonuri…. Năsăudul merită să aibă un complex turistic de amploare, deoarce avem mediul economic dezvoltat… suntem locul 2 după Bistrița…. Am speranța că se va face acest complex. Năsăudul merită din plin această investiție! “ – a declarat Dorin Vlașin.

One comment

  1. ecologistul- verde

    Mereti in doba si scaladi-va in SOMESUL lui Cosbuc asa cum marele poet o facea in tineretile copilariei.
    lasati fitele ca va pute gura de foame .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!