Vești bune pentru locuitorii cartierului Subcetate din municipiul Bistrița: au început lucrările de extindere a rețelei de iluminat public.
”Am dat startul lucrărilor de extindere a iluminatului public în cartier. Două echipe au lucrat pe strada Busuiocului, simultan din ambele capete, pentru a avansa cât mai repede. Pas cu pas, continuăm munca și aducem mai multă siguranță și confort în comunitatea noastră!”, a transmis administratorul public al municipiului Bistrița, Adrian Costea.
Lucrările se desfășoară în cadrul proiectului intitulat ”Extindere rețele de iluminat public Subcetate – Etapa II, Municipiul Bistrița”, care vizează îmbunătățirea sistemului de iluminat în zona rezidențială a noilor blocuri de locuințe sociale și a creșei din Subcetate, precum și în zona parcării sud și pe breteaua de legătură dintre străzile Busuiocului și Tărpiului.
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat în vara acestui an. Lucrările includ:
- Construirea unei rețele noi de iluminat public pe o lungime de 1.912 metri;
- Montarea a 65 de stâlpi metalici;
- Instalarea a 83 de aparate de iluminat moderne, cu tehnologie LED;
- Modernizarea punctului de aprindere existent;
- Realizarea de rețele electrice subterane de joasă tensiune pentru alimentarea noilor puncte luminoase.
Investiția urmărește creșterea siguranței și a confortului locuitorilor din zonă, printr-un iluminat public modern, eficient și sustenabil.