Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat, în perioada 4–5 octombrie, o serie de acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente în trafic.
În cadrul acțiunilor, au fost verificați peste 130 de participanți la trafic – șoferi, bicicliști și pietoni – iar polițiștii au efectuat peste 50 de testări cu aparatele din dotare.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei. De asemenea, două permise de conducere au fost suspendate, iar două certificate de înmatriculare au fost reținute.
Polițiștii anunță că vor continua acțiunile de prevenire și control, pentru creșterea siguranței rutiere pe drumurile din județ.
Trei dosare penale pentru șoferi prinși drogați sau băuți la volan
Pe lângă acțiunile preventive, polițiștii bistrițeni au constatat, în ultimele zile, trei infracțiuni la regimul rutier, toate în flagrant delict.
- La data de 2 octombrie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au depistat pe Drumul Național 17, în localitatea Josenii Bârgăului, un tânăr de 23 de ani care conducea sub influența substanțelor psihoactive. Testarea a indicat prezența drogurilor, confirmată ulterior prin analizele de laborator. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
- La data de 4 octombrie, polițiștii rutieri din Beclean au oprit, pe DN 17, în Coldău, un tânăr de 20 de ani din Figa, care conducea un autoturism având 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
- Pe 5 octombrie, un bărbat de 26 de ani din Zalău a fost depistat de polițiștii Compartimentului Rutier Beclean în timp ce conducea, prin stațiunea Figa, un autoturism având 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și acesta s-a ales cu dosar penal, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud reamintesc conducătorilor auto că alcoolul și substanțele interzise nu au ce căuta la volan, iar controalele pentru depistarea acestor fapte vor continua în perioada următoare, în toate zonele județului.