Reaizarea unei voliere în Parcul Municipal a fost o investiție contestată de o parte a opiniei publice, dar Ovidiu Crețu NU a renunțat la idee și a preferat să facă pașii legali pentru a păstra această volieră, prin extinderea ei.
Primarul Crețu a inaugurat voliera în campania electorală, dar știrea a avut un impact negativ la nivel național și obiectivul i-a adus un prejudiciu de imagine. Voliera a costat 14.000 de lei iar veverițele au costat 450 de lei/bucata. Cei 4 pui au evadat la scurt timp după inaugurare iar una din cele două veverițe mature a murit în captivitate. Primarul Bistriței NU renunță la proiect și vrea să repopuleze voliera din Parcul Municipal.
NU vrea să o elibereze și vrea să-i aducă pereche!
”Să-i găsim perechea! Nu este niciun fel de problemă, am avut și ofertanți care să ne dea bani, am avut ofertanți care să ne dea veverițe, însă aceasta este o parte a autorității publice, eu nu pot să pun acolo o veveriță pe care mi-o face cadou un cetățean din Bistrița dacă nu are proveniență legală. De mers în pădure și de prins niște veverițe nu e o problemă foarte mare, însă eu nu pot să pun acolo o veveriță care nu are acte de proveniență. Deci există oameni care doresc să finanțeze, există oameni care doresc să doneze veverițe, dar nu am găsit până la ora actuală o sursă legală pentru trei-patru femele pe care să le punem acolo…” a declarat Ovidiu Crețu la o conferină de presă.
Întreținerea veveriței costă 2040 lei pe an, iar Primăria Bistrița va atribui-direct acest serviciu. Conform caiet de sarcini pentru servicii de ingrijire veverite firma câștigătoare va asigura hrana zilnică, va curăța voliera, va verifica starea de sănătate a anaimalului. Contractul va dura până în luna decembrie cu posibilitatea prelungirii pentru încă 4 luni.
Câțiva consilieri locali și jurnaliști au inițiat o mișcare civică de sensibilizare a administrației locale, pentru a elibera veverița din voliera Parcului Municipal. Din grupul “FREE veverița” fac parte câțiva jurnaliști, membrii ai PNL dar și reprezentanți ai Partidului Verde. Investiția a fost contestată de o parte a opiniei publice, dar Ovidiu Crețu NU a renunțat la idee și a preferat să facă pașii legali pentru a păstra această volieră, prin extinderea ei.
Primarul Crețu s-a încăpățânat și a ales să extindă pușcăria veverițelor, iar conform legilor în vigoare e nevoie de 50 mp pentru 1-2 indivizi la care se adaugă 2 mp pentru fiecare individ în plus. Pentru a evita amenda, Primăria Bistrița a extins voliera!
Lucrările de extindere s-au realizat prin montarea uni suport metalic și prin împrejmuirea cu o plasă de sârmă. Suprafața s-a mărit considerabil și din punct de vedere legal, inițiatorii sunt acoperiți. Cușca veverițelor este un proiect contestat care în continuare cheltuie bani de la buget pentru întreținere și aduce prejudiciu de imaine prin promovarea negativă a orașului pe canalele media naționale.
Citiți și:
Ne-a dat la televizor, la JURNALUL TVR 1! Bistrița, celebră pentru: podul care duce nicăieri, pârtia de schi la soare și pușcăria pentru veverițe!
Eu vreau sa donez primariei o ANACONDA uriasa. Poate ca punem si de niste anticipate, asa ca sa mai treaca vremea.Pana la o a doua VENIRE nu cred ca mai gasim vreo minte luminata sa conduca cum trebe orasul asta.