Un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane a avut loc marți, pe o stradă din orașul Beclean.
La locul accidentului au intervenit polițiștii Compartimentului Rutier Beclean. Aceștia au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
”Din primele verificări efectuate a reieșit că un tânăr de 18 ani, din Beclean, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile, unde a acroșat un stâlp de iluminat și gardul unui imobil. Accidentul s-a soldat cu rănirea a două pasagere, ambele transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.