Dosar PENAL pentru 2 tineri din Bistrița (18 și 22 ani). Motivul: au făcut schimb „de șoferi” și polițiștii i-au prins !

La data de 30 octombrie a.c., polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au observat pe Drumul Județean 170, în localitatea Reteag, un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o remorcă.

Conducătorul acestuia a oprit și a schimbat locul cu un pasager, ulterior ansamblul continuându-și deplasarea.

În urma celor constatate, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au efectuat semnal de oprire vehiculului, iar la volanul acestuia au identificat un tânăr de 22 de ani, din Bistrița.

Pasagerul din dreapta s-a dat jos din mașină și a rupt-o la fugă! Polițiștii l-au prins după 500 de metri!

În momentul opririi pentru control, un tânăr de 18 ani, din Bistrița, care se afla în vehicul și care ar fi condus anterior ansamblul a părăsit vehiculul încercând să scape, fiind urmărit de către polițiști. După aproximativ 500 de metri, acesta a fost prins și imobilizat.

Cei doi au fost conduși la sediul poliției iar în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că tânărul care ar fi condus inițial nu deține categoria corespunzătoare pentru a conduce ansamblul rutier pe drumurile publice, fiind necesară categoria BE.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Dosar PENAL pentru ambii tineri!

Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!