Prejudiciul unei înșelăciuni, recuperat de polițiștii din Sângeorz-Băi

Polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au reușit să recupereze integral prejudiciul provocat printr-o înșelăciune reclamată de un bărbat din Sângeorz-Băi, aflat la muncă în Olanda.

Sesizarea a fost făcută la data de 17 septembrie, când bărbatul a anunțat că ar fi fost înșelat în urma unei tranzacții online privind cumpărarea unor anvelope pentru camion.

”Polițiștii din Bistrița-Năsăud au fost sesizați la data de 17 septembrie, de către un bărbat din Sângeorz-Băi, care se afla la muncă pe teritoriul Olandei, cu privire la comiterea unei înșelăciuni. Cazul a fost preluat de polițiștii Compartimentului Investigații Criminale Sângeorz-Băi, iar din primele verificări efectuate a reieșit faptul că bărbatul ar fi fost contactat telefonic cu privire la vânzarea unor anvelope pentru camion. După ce s-au înțeles cu privire la preț, bărbatul din Sângeorz-Băi a comunicat ca date de livrare o adresă din Germania. Ulterior, vânzătorul a revenit și i-ar fi spus cumpărătorului că se află în apropierea adresei de livrare, în Germania, însă a rămas fără combustibil și are nevoie de un avans de 2.000 de lei. După ce i-a transferat banii, acesta nu a mai răspuns la telefon”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au reușit să identifice persoana bănuită de comiterea faptei, fiind vorba despre un tânăr de 18 ani, din județul Galați. Prejudiciul cauzat, în valoare de 2.000 de lei, a fost recuperat integral și restituit păgubitului.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

IPJ Bistrița-Năsăud reamintește cetățenilor să fie prudenți atunci când o ofertă pare prea bună pentru a fi adevărată, să evite plățile în avans către persoane necunoscute, să verifice autenticitatea site-urilor și să compare prețurile înainte de a face o tranzacție online.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!