Dosar penal la regimul rutier, în cazul unui bărbat din Salva

Un bărbat de 49 de ani, din Salva, s-a ales cu dosar penal după ce, la finalul săptămânii trecute, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un tractor prin localitate, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În plus, polițiștii au mai constatat că tractorul condus de bărbat tracta o remorcă neînmatriculată, încărcată cu material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că lemnul era transportat fără documente de proveniență sau aviz de însoțire, motiv pentru care a fost confiscat.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis și punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!