Primăria Beclean lansează un apel către companiile interesate să investească în proiectul Grădina Urbană Transilvania și le invită marți, 25 noiembrie 2025, la o întâlnire publică organizată la Centrul Cultural Beclean, în sala Mediatecă. Evenimentul are ca scop prezentarea oportunităților de concesionare a celor 136 de loturi de teren destinate dezvoltărilor turistice din zona Băilor Figa.
Întâlnirea pentru persoanele juridice va avea loc la ora 17:00, ocazie cu care reprezentanții Primăriei vor prezenta detalii despre modul în care investitorii pot accesa loturile din cadrul acestui proiect.
De asemenea, de la ora 18:00, administrația locală va prezenta și oportunitățile destinate persoanelor fizice interesate să își construiască o casă în noul Cartier Podirei, situat în apropierea stațiunii Băile Figa, unde sunt disponibile 170 de loturi.
”Invităm pe toți cei interesați să participe la aceste prezentări și să afle direct de la sursă toate detaliile privind investițiile ce pot fi realizate în Beclean”, a transmis primarul Nicolae Moldovan. Persoana de contact pentru eveniment este Caius Diugan, la numărul de telefon 0753 312 353.
Proiectul Grădina Urbană Transilvania, conceput pentru a extinde oferta turistică a Băilor Figa atât în sezon, cât și în extrasezon, a intrat oficial în execuție după ce contractul de lucrări a fost semnat în noiembrie 2024. Investiția va fi realizată etapizat și va include, potrivit documentației, un parc botanic, o pistă de biciclete panoramică, zone educaționale cu creșă și grădiniță, laboratoare și un cluster de robotică. În plus, terenurile oferite spre concesionare sunt potrivite pentru dezvoltări turistice în parteneriat public-privat, precum magazine de profil, unități de cazare și hoteluri de 4 și 5 stele.