VIDEO: Ciprian Ceclan e noul subprefect! Astăzi a depus jurământul!

În prezența șefilor de instituții, Ciprian Ceclan a fost instalat subprefect al județului. Astfel, a încetat mandatul lui Terente Ciui, care se va întoarce la Casa de Pensii.

a2

a3

 

 

 

 

 

Ședința a început cu intonarea imnuui național, după care a luat cuvântul Mihai Dan Chirică, secretar de Stat al MAI, răspunzător cu coordonrea activității prefecților. Acesta a citit Hotărârile de Guvern prin care Terente Ciui a fost înlocuit de Ciprian Ceclan.

 

„Nu voi renunța la cele două principii după care m-am ghidat de-a lungul vieții și de-a lungul carierei mele profesionale, respectiv seriozitatea și responsabilitatea. Sunt ferm convins că împreună cu domnul prefectul, cu colegii din Instituția Prefectului, cu directorii din instituțiile deconcentrate, cu domnii comandați, cu domnii primari ai comunelor județului Bistriț-Năsăud ne vom îndeplini cu foarte mare seriozitate îndatoriile care ne revin în exercitarea funcției. Mă angajez să fiu garantul legii și vreau să vă asigur pe această cale că ușa subprefectului va fi deschisă oricând pentru dumneavoastră și pentru oricare cetățean al județului Bistrița-Năsăud în încercarea de rezolvare a tuturor cerințelor.” a declarat noul subprefect Ciprian Ceclan.

La final, Terente Ciui a trecut în revistă realizările din mandatul său de subrefect.

La ceremonia de investire, prefectul Ovidiu Frenț l-a încurajat pe Ciprian Ceclan și i-a urat succes în activitate. De asemenea, prefectul județului i-a mulțumit și lui Terente Ciui pentru colaborarea de pe durata a 3 Guverne: Ponta-Cioloș-Grindeanu și i-a amintit că el a avut un mandat  mult mai scurt. În 2009, în timpul Guvernului Boc, Ovidiu Frenț a fost numit subprefect al județului, însă a stat pe funcție doar câteva luni.

error: Content is protected !!