Concert extraordinar de Ziua Națională la Bistrița: ”Nu uita că ești român”

Bistrițenii sunt invitați, luni, 1 decembrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a României, în centrul orașului, să ia parte la un concert extraordinar susținut de soliștii Ansamblului Profesionist ”Dor Românesc Bistrița”.

Manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie vor debuta la ora 15:00, în Piața Centrală, în fața statuii poetului Andrei Mureșanu, cu o ceremonie militară și religioasă, urmată defilarea efectivelor de onoare.

Ulterior, de la ora 16:00, pe scena amenajată pe pietonalul ”Liviu Rebreanu” va avea loc un concert extraordinar, intitulat sugestiv ”Nu uita că ești român”. Pe scenă vor urca soliștii Ansamblului Profesionist ”Dor Românesc” Bistrița – Domnica Dologa, Mirela Petruș, Anuța Motofelia, Cristina Retegan, Oana Matei Coruți, Cristina Bugnar, Georgiana Păduraru Cigu, Nicolae Cioancă și Lenuța Purja –, care vor aduce în fața publicului un repertoriu autentic, încărcat de emoție și tradiție.

Evenimentul îi va avea ca invitați speciali pe îndrăgiții interpreți Cornelia Ardelean Archiudean și Alexandru Pugna, nume reprezentative ale folclorului românesc.

Spectacolul va fi acompaniat de orchestra Ansamblului Profesionist ”Dor Românesc”, aflată sub bagheta dirijorului Horațiu Cigu, iar momentele coregrafice vor purta semnătura maestrului Adrian Pașcu. Prezentarea evenimentului va fi asigurată de Menuț Maximinian.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Instituția Prefectului, Primăria și Consiliul Local Bistrița, Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, iar bistrițenii sunt așteptați să participe în număr mare la un concert.

Manifestările dedicate Zilei Naționale se vor încheia cu tradiționala retragere cu torțe a militarilor, programată să se desfășoare între orele 18:00 – 19:00, pe traseul Protopopiatul Bistrița – Str. Liviu Rebreanu – B-dul Grigore Bălan – Str. Avram Iancu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!