Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă în intervalul 26 noiembrie, ora 10:00 – 30 noiembrie, ora 20:00, care vizează vreme rea în aproape toată țara. Potrivit specialiștilor, urmează câteva zile cu ploi însemnate cantitativ, precipitații mixte, vânt puternic și o răcire accentuată a vremii.
Meteorologii anunță că precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și sud-vest, urmând să cuprindă toate regiunile. Va ploua în cea mai mare parte a țării, însă în nordul Moldovei, în seara și noaptea de joi spre vineri (27/28 noiembrie), ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.
Precipitații mixte și ninsori sunt prognozate și la munte, în special pe creste.
Cantitățile de apă vor fi însemnate: 10–25 l/mp în general, dar în regiunile sudice și sud-estice și în Carpații Meridionali se vor acumula 35–45 l/mp, iar local chiar 60–80 l/mp, valori care pot provoca probleme hidrologice.
Vântul va avea intensificări locale și temporare, începând de miercuri, în vestul și estul țării. Din noaptea de joi spre vineri, rafalele vor deveni mai puternice în regiunile sud-estice, atingând în general 45–50 km/h. În zona înaltă a Carpaților Meridionali, vântul poate sufla cu 70–90 km/h.
O altă schimbare importantă va fi răcirea vremii, care se va resimți încă de miercuri în vest și nord-vest, urmând ca temperaturile să scadă treptat în toată țara.