Guvernul urmează să aprobe o hotărâre privind trecerea unei părți din terenul situat pe strada 1 Decembrie nr. 6–8 – cunoscut de bistrițeni drept ”parcarea de la Finanțe” – din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Bistrița, a anunțat primarul Gabriel Lazany.
Documentul prevede transferul a 1.300 mp din proprietatea statului, suprafață administrată în prezent de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, către Primăria Bistrița, care va utiliza terenul pentru realizarea unei parcări.


Primarul Gabriel Lazany a precizat că acest pas reprezintă ”o reușită” pentru administrația pe care o reprezintă și pentru municipiul Bistrița.
Edilul a menționat că administrația locală nu va pierde timp și va începe procedurile pentru a putea amenaja cât mai curând o parcare în acea zonă.
”Nu mai avem nici un minut de pierdut! În perioada de iarnă pregătim documentațiile și proiectul tehnic, iar anul viitor începem lucrările. Continuăm să muncim în echipă pentru dezvoltarea municipiului și pentru proiectele de care Bistrița are nevoie”, a transmis primarul, care a mulțumit ministrului Energiei, Bogdan Ivan, și șefului adjunct al Administrației Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, Cristian Parasca, pentru sprijinul acordat în acest demers.
Hotărârea urmează să fie aprobată în ședința de Guvern programată pentru joi, 27 noiembrie.