Efectivele MAI, la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

Sute de polițiști, jandarmi și pompieri militari vor fi mobilizați în județul Bistrița-Năsăud în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, pentru a asigura ordinea publică și siguranța cetățenilor în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud anunță că aproape 340 de polițiști vor fi la datorie, cu o medie de 110 efective zilnice în teren. Aceștia vor acționa în trafic, în zonele aglomerate și în cele în care vor avea loc manifestări publice dedicate Zilei Naționale. Sunt intensificate și acțiunile din cadrul planului ”Pirotehnic”, pentru prevenirea utilizării și comercializării ilegale a articolelor pirotehnice.

Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud precizează că și jandarmii vor fi prezenți în număr suplimentar, în special în zonele în care se desfășoară ceremonii, depuneri de coroane și alte manifestări publice de 1 Decembrie. Misiunile vizează menținerea ordinii, prevenirea incidentelor și sprijinirea organizatorilor pentru desfășurarea în siguranță a evenimentelor.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud menționează că pompierii militari vor asigura intervențiile specifice prin 85 de pompieri operativi aflați zilnic la datorie. Instituția desfășoară și controale preventive la operatori economici, având în vedere creșterea fluxului de turiști și a activităților comerciale în această perioadă.

Toate structurile MAI transmit că rămân la datorie, astfel încât bistrițenii să se bucure în siguranță de minivacanța de 1 Decembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!