Conform legii 153/2017, nivelul veniturilor salariale se stabilește, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (3), fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, primăria generală a municipiului București, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli.
Regulament pentru funcționarii din Consiliul Județean, care freacă-menta! Moldovan: „… trebuie să înțeleagă că trebuie să producă plus-valoare, să performeze!”
„Urmează să avem regulamente și criterii de performanță stabilite pentru fiecare funcționar -public și contractual din Consiliul Județean, care pe urmă să intre în dezbaterea consiliului, să le aprobăm și în baza acestor regulamente și criterii adoptate de către plenul Consiliului Județean, colegii mei, fiecare șef de birou, de fapt începem de la compartiment, director, administrator, vicepreședinte… își vor evalua la finalul anului funcționarii din subordine și în baza acestor evaluări, vedem dacă mai mergem cu salariile astea sau nu!” a declarat Radu Moldovan, imediat ce salariile angajaților CJ au fost majorate.
„… trebuie să înțeleagă că trebuie să producă plus-valoare, să performeze… nu înseamnă că dacă a venit la timp la serviciu și a plecat la timp de la serviciu, își ia salariu…. aștept răspunsul de la Ministerul Muncii dacă am dreptul în baza acestei legi a salarizării… pentru că v-am spus: interpretările colegilor mei sunt diferite (unii spun DA, alții spun NU) … dacă am dreptul în urma evaluărilor criteriilor de performanță adoptate de consiliu, în urma evaluărilor făcute de director vom propune ca la funcționarul x să-i scadă salariul cu 10% .. să înțeleagă că trebuie să performeze și să-i stimulăm. Pentru că partea de bonificații este destul de restrânsă… două salarii minime pe economie pe an ce pot fi stimulați oamenii. Cred că toți cei de la Direcția Dezvoltare și cei care au lucrat la Poarta Translvaniei și au adus în județ 30 de milioane de euro meritau mai mult decât salariul ăla minim pe economie, care îl putem acorda după 1 iulie.
Vă asigur că fac tot ce ține de mine și împreună cu colegii mei, să venim în fața d-voastră cu criterii de performanță, cu regulamente, cu o activitate cât mai transparentă” – a completat președintele Consiliului Județean!
13.050 de lei – salariul lui Radu Moldovan, însumând 9 salarii minime pe economie. Vicepreședinții Consiliului Județean au 11.600 de lei/căciulă!
Salariile de bază s-au stabilit astfel încât venitul cel mai mare din ierarhie nu depăşeşte nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de vicepreședinte al Consiliului Județean, care este de 8 salarii minime pe economie respectiv 11.600 lei/lună.
Conform art. 7 lit. a din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice „salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate”, iar potrivit lit. e „salariul lunar cuprinde salariul de bază … compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.
Funcţii publice de conducere:
Secretarul județului – 11.600 lei (coeficient 8.00)
Director executiv – 6.599 de lei (coeficient 4.55)
Arhitect șef al județului – 8.943 de lei (coeficient 6.16)
Șef serviciu – 7.752 lei lei (coeficient 5.34)
Șef birou – 7.453 lei (coeficient 5.14)
Funcţii publice de execuţie:
– Auditor – de la 5.389 de lei până la 6.713 lei (coeficient 4.63)
– Consilier, consilier juridic, expert, inspector – de la 2.300 lei (grad profesional debutant, gradaţia zero), la 5.967 lei lei (grad profesional superior, gradaţia 5)
– Referent de specialitate – de la 1.704 lei(grad profesional debutant, gradaţia zero), la 2.700 lei(grad profesional superior,gradaţia 5)
– Referent – de la 1.704 lei (grad profesional debutant, gradaţia zero), la 2.767 lei (grad profesional superior, gradaţia 5).
La nivel declarativ, Moldovan susține că va interveni pentru eficientizarea actului administrativ, imediat ce Ministerul Muncii îi va da pârghii în acest sens. Rămâne de văzut dacă declarațiile președintelui CJ sunt doar acte populiste sau chiar vor exista funcționari care să fie sancționați în baza evaluărilor…
Citiți și:
Nu cred in cresterea performantelor angajatiilor odata cu cresterea salariului. Nu exista legatura intre cele doua. Dovada e chiar salariile consilierilor sau a presedintelui. Cine are asemenea pretentii e o autoritate nu un lider.