Primăria orașului Beclean a solicitat Agenției Județene pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud eliberarera unui aviz de mediu pentru un proiect de anvergură pe care unitatea administrativ-teritorială dorește să îl implementeze în viitor. Intitulat ”Drumul Gării din Beclean”, acesta presupune o serie de investiții la infrastructura rutieră și nu numai.
Primăria Beclean susține că ”situația actuală a drumurilor prezintă deteriorări, unele străzi nu au trotuare și accesul la propietate se face prin sistem improvizat, pistele de biciclete sunt insuficiente, lățimea unor străzi, nu permite un trafic fluent, iar sistemele pluviale sunt executate în proporție mica”. Astfel a apărut ideea acestui proiect. În solicitarea depusă la Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud se precizează că proiectul presupune realizarea mai multor obiective precum:
„1. Modernizare infrastructură rutieră străzi;
2. Realizare zonă pietonală;
3. Realizare trotuare pietonale;
4. Realizare traseu biciclete;
5. Construire Garaj-Depou;
6. Amplasare de spatii verzi cu sisteme de irigare;
7. Plantare de arbusti cu înaltime medie de 2.5m;
8. Spații de închiriere biciclete si dispecerate, amplasate în zone de referință ale orasului;
9. Amplasare de rastele de biciclete pentru parcare;
10. Monitorizare video a traficului;
11. Puncte de reîncărcare a bateriilor pentru transport electric și de tip hibrid.”
În proiect sunt cuprinse mai multe străzi din Beclean precum Petru Maior, Parcului, Trandafirilor, Gării, Bobâlna, Codrului, DJ 172 A, Horia și 1 Decembrie.
Dacă va primi avizul de mediu și va îndeplini toate cerințele, proiectul urmează să fie depus la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest în vederea obținerii de finanțare din fonduri europene.
Axă de finanțare pentru astfel de proiecte
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a lansat luna trecută și un ghid pentru Axa Prioritară 3, Obiectivul Specific 3.2 – reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Acesta este destinat oraşelor şi municipiilor, cu excepţia municipiilor reşedinţă de judeţ, astfel că orașul Beclean s-ar încadra perfect.
Conform ghidului sunt sprijinite acele proiecte care dovedesc că au un impact pozitiv direct asupra reducerii emisiilor de CO2, generate de transportul rutier motorizat de la nivelul municipiilor/oraşelor şi al zonelor funcţionale.
Fondurile alocate la nivelul regiunii Nord-Vest pentru finanțarea unor astfel de proiecte se ridică la 200 de milioane de lei (peste 40 de milioane de euro), iar finanţarea nerambursabilă este de 98% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului.
„Se vor finanţa proiecte de investiţii destinate îmbunătăţirii transportului public urban de călători- mijloace de transport şi infrastructură utilizată pentru prestarea serviciului de transport public de călători. Printre activităţile finanţate sunt incluse şi investiţiile în transportul electric şi nemotorizat: achiziţia şi instalarea de staţii de reîncărcare a automobilelor electrice şi hibride electrice, crearea,modernizarea sau extinderea pistelor de biciclete, a sistemelor de închiriere a bicicletelor, a zonelor şi traseelor pietonale şi pietonale sau instalarea sistemelor de reducere-interzicere a circulaţiei în anumite zone. Alte tipuri de investiţii menite să reducă emisiile de carbon în zona urbană, care vor putea beneficia de finanţare prin Programul Operaţional Regional, sunt sistemele de management al traficului, plantarea de aliniamente de arbori şi arbuşti, construirea/modernizarea/reabilitarea infrastructurii rutiere utilizate prioritar de transportul public de călători şi construirea parcărilor de transfer de tip „park and ride“” precizează Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 500.000 de euro, iar valoarea maximă este de 5 milioane euro pentru oraşele/municipiile cu o populaţie sub 20.000 de locuitori, respectiv de 10 milioane euro pentru cele cu peste 20.000 de locuitori.