Crețu: ”ASIA – piața de pe Calea Moldovei va trebui să dispară din zonă!”

Primarul Bistriței, Ovidiu Teodor Crețu, a participat astăzi, la inaugurarea noului magazin Selgros deschis pe strada Calea Moldovei. Cu acest prilej, acesta a afirmat că zona se află într-o continuă dezvoltare și va deveni un pol economic important al orașului. Din acest motiv, edilul a declarat că Piața de la Ruși, pe care a numit-o ”ASIA”, va trebui să dispară în viitorul apropiat.

Este un moment important în municipiul Bistrița, deschiderea unui super magazin de tip Selgros. Este un eveniment important pentru că el aduce, așa cum spuneam și în urmă cu nouă ani, încă o părticică din Europa la noi acasă. Este adevărat că în apropiere este și ASIA, piața din Calea Moldovei, care va trebui să dispară din zona asta, pentru că începând din anul 2017, zona Calea Moldovei, care se transformă într-un city comercial center, va asigura pentru cetățenii municipiului și nu numai, ci și pentru cei ai județului, o gamă impresionantă de mărfuri pe care mulți dintre noi le aduceam de la Cluj sau de la Mureș. Eu mulțumesc conducerii Selgros că a ales să facă această investiție la Bistrița. La vremea respectivă am dat sprijinul necesar pentru autorizația de construire și tot ceea ce a fost necesar pentru a se realiza formalitățile legale. Știm că este concurența peste drum, dar concurența este benefică și determină progres. Ca și structură de magazin nu am mai văzut un magazin de dimensiunea asta, de tip 4.000 de metri pătrați, celelalte le știu, sunt un client Selgros la Cluj și sper să găsesc și aici peștele proaspăt sau carnea de vită sau pantofii Doctor Jurgens pe care îi și port, sau alte lucruri interesante și ieftine, inclusiv vinuri de calitate bună la prețuri foarte bune” a declarat Ovidiu Teodor Crețu.

În ceea ce privește piața de pe strada Calea Moldovei, autoritățile locale intenționează să îi mute pe comercianții de aici în altă parte. Există la ora actuală un Planul Urbanistic Zonal intitulat „Amenajare şi modernizare Piaţa agoalimentară Decebal”, care prevede construcția a două clădiri pe mai multe nivele pentru a putea adăposti ambele pieţe. Doar că autoritățile mizau pe fonduri europene pentru această investiție, lucru care se pare că nu este posibil. Deocamdată nu se știe exact ce se va întâmpla cu comercianții din Piața de la Ruși, cărora, de anul viitor, s-ar putea să nu li se mai prelungească contractele de închiriere a spațiilor, deși o soluție concretă nu prea există pentru moment.

2 comments

  1. 90 % din profusele non-food din Kaufland si Selgros sunt made in Asia

  2. Piața de la ruși (”Asia”) cum inteligent (cum altfel) a numit-o insemnatul nostru primar, reprezintă (din păcate ?) spiritul bistriței mai bine decât mall-urile și sellgros-urile inaugurate cu atâta pompă (de parcă-ar fi fost făcute de primărie).
    Un număr comparabil de cetățeni cu cei ce agreează mall-urile, au nevoie și acceptă Piața de la ruși.
    Care nu este o rușine în sine, ci doar o rușine cu privire la modul în care este administrată.
    Ea este mai de folos multora decât sellgrosu .
    Dar domnu primar a mai dat odată cu bota-n balta seacă. Nu ne mai mirăm.

error: Content is protected !!