Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei municipiului Bistrița efectuează zilele acestea lucrări în zona Sălii Polivalente. Este vorba despre strada Barbu Lăutaru, pe care, la finalul lucrărilor, va fi turnat un nou strat de asfalt.
Între timp, angajații DSP Bistrița au demontat bordurile, care vor fi înlocuite cu altele nou-nouțe și estimează că săptămâna viitoare se va turna și stratul de asfalt.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, a declarat că ”este vorba despre lucrări de întreținere prevăzute în bugetul pe acest an, care se efectuează și pe alte străzi. În zona respectivă se vor înlocui bordurile și pe întreaga stradă va fi turnat un nou strat de asfalt”.
Astfel de lucrări au fost efectuate și pe strada Garoafei.
Din cauza lucrărilor, circulația în zonă se defășoară cu dificultate.
La fel se circulă și pe strada Nicolae Titulescu, închisă parțial traficului, deoarece angajații companiei Dianova Instal lucrează de mai multe zile la rețeaua de gaz.
Municipalitatea face apel la conducătorii auto să respecte semnificația indicatoarelor rutiere amplasate în zonă. Șoferii sunt rugați să opteze pentru rute alternative pentru a nu se crea blocaje.