Fundația Inocenți sărbătorește PRIETENIA prin organizarea unui eveniment plin de activități artistice și joacă, care se va desfășura astăzi, între orele 14:00-16:00, la Sala Polivalentă din municipiu.
“Festivalul Prieteniei” reunește copii de etnie romă și non romă, din unitățile de învățământ din Bistrița, Slătinița și Reteag, unde Fundația Inocenți desfășoară activități de tip școală după școală.
“În cadrul evenimentului copiii vor petrece împreună câteva ore de voie bună, timp în care vor avea posibilitatea să relaționeze, să colaboreze și să se joace împreună, într-o atmosferă de prietenie. Depășirea distanțelor date de prejudecățile privind apartenența la o etnie se poate face prin intermediul activităților de socializare, a activităților fizice și mai ales prin intermediul jocurilor. Pentru organizarea și derularea activității, am implicat voluntari, cadre didactice și îi așteptăm pe toți cei care doresc, să vină să-i vadă, să-i aplaude și să le facă galerie acestor copii minunați” precizează organizatorii.
De asemenea, Fundația Inocenți Bistrița se află în plină campanie de strângere de fonduri în cadrul proiectului ”Un strop de MAI BINE pentru copiii vulnerabili!”. În sprijinul campaniei au venit și trupa de dans din Slătinița, compusă din copii de etnie romă, incluși în programul de suport educațional și integrare socială al Fundației. Ei vor dansa în cadrul Festivalului Prieteniei pentru a strânge fondurile necesare pentru ceilalți copii vulnerabili. Orice sumă poate face diferența!
Accesând link-ul de mai jos oricine poate să doneze:
http://inocenti.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=4629
Ediția din acest an a ”Festivalului Prieteniei” este o activitate în cadrul proiectului ‘Voluntarii Inocenți în acțiune’, proiect finanțat nerambursabil din bugetul județului Bistrița-Năsăud.