Referendum pentru dărâmarea Stadionului Municipal și construirea acestuia în Complexul Wonderland?! O idee lansată de primarul Crețu

Primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu, a vorbit în cadrul unei emisiuni de la postul local de televiziune AS-TV despre posibilitatea desființării pistei de biciclete din Parcul Municipal, dar și extinderea acestuia, ajungând să se discute și despre Stadionul Municipal.

Întrebat de Cristian Berari – moderatorul emisiunii ”Unde-i Adevărul?” – dacă există o soluție pentru ca această pistă să fie folosită exclusiv de bicicliști și nu de pietoni, Crețu a afirmat că o soluție este aceea a desființării ei din zona în care este acum, zonă care să rămână doar pentru promenadă. Bicicliștii ar putea circula pe strada din apropierea Stadionului Municipal, care străbate Parcul Municipal din zona Casa Ema până la Hotelul Metropolis. Însă, cum investiția a fost realizată din fonduri europene, timp de cinci ani, municipalitatea nu poate schimba nimic, nu poate face nicio modificare.

În plus, ”Parcul Municipal e prea mic pentru numărul de solicitanți. Cineva spunea că o variantă ar fi să dărâmăm Stadionul Jean Pădureanu și să construim altul în complexul Wonderland, deoarece reabilitarea stadionului ar costa mai mult decât să îl construim din nou. Iar locul în care acum e stadionul să fie transformat în parc. Însă, o astfel de măsură ar putea fi luată de administrația locală doar prin intermediul unui referendum. Adică eu dacă aș fi în această situație aș consulta populația cu privire la dărâmarea stadionului. Dar deocamdată a fost doar o idee” a adăugat Crețu.

Stadionul Municipal are grave probleme de infrastructură atât la prima, dar și la a doua tribună. O situaţie identică este înregistrată și în sălile de antrenament, cuprinse de igrasie și de mucegai.

Autoritățile locale s-au arătat în nenumărate rânduri interesate să achiziționeze stadionul. Primaul Crețu, care este principalul susţinător al achiziţiei bazei sportive, spune ca terenul ar trebui să ajungă în proprietatea municipalităţii deoarece nu există niciun investitor privat dispus să preia baza sportivă şi să o reabiliteze.

Echipa de fotbal Gloria Bistriţa a evoluat în Liga I din 1990 până în 2011 când, din cauza datoriilor, nu a primit licenţa pentru sezonul următor, neîndeplinind criteriile financiare de licenţiere.

Stadionul pe care a evoluat clubul Gloria a fost inaugurat în 1930. Ultima reabilitare majoră a avut loc în 2008 când stadionul a beneficiat de o serie de lucrări în urma cărora a fost dotat cu instalaţie de nocturnă, instalaţii de irigat şi de încălzire a gazonului, tabelă de marcaj electronică şi sistem electronic de acces şi ticketing.

Citește și:

g1-638x400TUN imobiliar sau necesitate? Stadionul Gloriei, estimat la 8-9 milioane de euro, iar Primăria ofertată să-l cumpere! Sorin Hangan vrea referendum: ca să știm dacă merită! Președintele PNL Bistrița se teme că rechinii imobiliari pot pune mâna pe stadion și construi blocuri!

7 comments

  1. Consider ca stadionul trebuie achizitionat de primarie, dar la o suma mai mica, si in acelasi loc sa construiasca un stadion multifunctional, configurat putin diferit, si sa aiba aproximativ 10-12.000 de locuri,

  2. Si ce mai face partia de schi?

  3. „Dă-i Doamne românului, mintea de pe urmă“! Acest vechi proverb romnesc, se
    dovedeşte a fi perfect adevărat in cazul lui Cretu. El abia acum constata ca Parcul Municipal e prea mic, dar nu s-a gandit deloc atunci cand a blocat proiectul de amenajare a Padurii Codrisor ca zona de agrement extinsa a parcului. Acum vine cu o solutie si mai tembela sa darame stadionul ca sa mareasca parcul, uitand ca in 2o15, la initiativa Asociatiei Bistrita Civica, in Consiliul Local a fost adoptata o hotarare privind amenajarea Padurii Codrisor ca padure-parc. Ba mai mult, abia acum la cativa ani de la reabilitarea parcului Cretu s-a dat seama ca pista de biciclete a fost prost gandita si putea sa lipseasca, ramanand in continuare aleea de promenada pe toata latimea. Nici circulatia auto in zona parcului nu este rezolvata in mod rezonabil.
    Strada Parcului cu sens unic ar trebui rezervata exclusiv riveranilor (institutii sau locatari), ceea ce ar reduce mult traficul auto in parc. De aceea circulatia auto sa fie trecuta si pe malul stang al raului Bistrita, prin amenajarea si asfaltarea strazii Codrisor cel putin pe portiunea dintre Podul Budacului si spatele stadionului . Pentru asigurarea legaturii cu partea de est a parcului in zona Salii Polivalente, ar fi necesara construirea unui pod peste raul Bistrita in fata fostei uzine electrice, la care sa fie racordata strada si Parcului printr-o prelungire a strazii Vasile Conta printre sediile Electrica si Aquabis. Podul respectiv ar putea fi denumit „Podul Morii” amintind de piata Morii din apropiere dar si de una din fostele mori de apa existente in trecut in zona respectiva. Aceasta ar crea o fluenta a circulatiei auto dinspre Podul Budacului spre partea de est a parcului, in zona magazinului Liedl si a centrului SPA- Casa Ema,

  4. Cretu e dus rau cu pluta . Precum Ceausescu, si Cretu e pus numai pe stricat tot ce au facut altii inaintea lui. La inceput l-a apucat boala cu statuile pe care le-a demolat si reamplasat aiurea , iar in locul lor a pus struti si mere de plastic . Acum a pus gand rau stadionului, invocand starea precara a infrastructurii , ceea ce nu e decat partial adevarat . Odata cu lucrarile la instalatia de nocturna data in folosinta in 2009, a fost refacuta suprafata de joc la terenul central, aceasta fiind in prezent la standard european. Gazonul terenului central dispune de o instalatie de irigat automatizata, de o instalatie de incalzire moderna si de un drenaj conform normelor in vigoare. Pentru pregatirea si intretinerea terenurilor, clubul Gloria a achizitionat atunci si cele mai moderne utilaje. La tribuna a 2-a au fost modernizate spatiile de sub tribuna: vestiare, sali, spatii de refacere, grupuri sanitare, sala de forta. Spatiile aferente mass-media au fost renovate, ziaristii dispunand de cele mai bune conditii de lucru, inclusiv acces la Internet wireless. De asemenea au fost amenajate spatiile de sub peluza, unde a fost realizata cantina pentru sportivi, dotata cu bucatarie, sali de mese, grupuri sanitare si toate dependintele necesare. Toate acestea s-au facut atunci can clubul Gloria era pe cai mari in prima liga . Evident aceste amenajari mai trebuie si intretinute.

  5. Cred ca primarul nu mai stie ce face incepe 100 de lucrari si nu termina nimic .Ar trebui sa rezolve conditiile copiilor din cresa si gradinite unde intr-o sala si la o educatoare sunt repatrizati si 29-30 de copii.S-a laudat ca din vechile centrale proditerm va face sali de gradinita .Am ramas cu promisiunea .

  6. Anuntati de urgenta Electrica. Primarul „fura curent „.

  7. fereasca-ne Dumnezeu… asta prinde fluturi rau de tot

error: Content is protected !!