Care-pe-care: Ionuț Simionca vrea impozite mai mici la mașini, Guvernul PSD- ALDE vrea taxă auto: “Tranziţia de la „Năstase, şapte case”, la „Tăriceanu, şapte autoturisme!

Deputatul PMP de Bistrița – Năsăud, Ionuț Simionca, a atras atenția asupra taxelor și impozitelor plătite de proprietarii de autovehicule, intitulându-și declarația politică susținută astăzi de la tribuna Parlamentului “Tranziţia de la „Năstase, şapte case”, la „Tăriceanu, şapte autoturisme.

Deputatul constată cu stupoare că, deși anul acesta, la 1 februarie, guvernarea PSD a desființat peste 100 de taxe și tarife din sistemul birocratic, iar timbrul de mediu a fost una dintre cele mai importante taxe eliminate, la numai jumătate de an de la scoaterea acestei taxe, preşedintele Adminstraţiei Fondului de Mediu a dezvăluit faptul că există un colectiv care lucrează la reintroducerea acestei taxe.

Se înțelege astfel că planul Guvernului Tudose este de a introduce un nou bir pentru deținătorii de autovehicule, pornind probabil de la calculul făcut la începutul acestui an, atunci când taxa era eliminată pentru „impulsionarea tranzacțiilor în domeniu și reducerea timpului necesar achiziționării unei mașini”.

simionka

s1-800x400

 

 

 

 

 

Rezultatele au mers exact în această direcție: peste 350.000 de autoturisme second-hand din străinătate au fost aduse în ţară în primele nouă luni ale anului, cu 70% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, acestea adăugându-se unui parc auto care a depăşit 7 milioane de vehicule la finele lui 2016.

Imaginea completă a situației în acest domeniu se poate concluziona astfel: impozitele pentru mașini au fost menținute, acciza pentru carburanți s-a mărit de două ori într-o singură lună, iar acum aflăm că se reintroduce timbrul de mediu.

Domnul deputat sesizează cu îngrijorare că cei care trebuie să plătească aceste taxe și impozite sunt oamenii care nu-și permit să cumpere o mașină nouă, precum mulți cetățeni din Bistrița, şi care se pot gândi cel mult la o maşină ieftină, second-hand, mai poluantă și cu o capacitate cilindrică mai mar. Omul cumpără o mașina ieftină, dar constată că trebuie să plătească atât de multe taxe încât nu-i vine să creadă ce lux este să ai o mașină. Pentru că, la fel ca pe vremea regimului comunist, autovehiculul a redevenit un lux.

„Nu pentru domnul Tăriceanu și cele șapte autoturisme ale domniei sale, bineînțeles dânsul nu observă nicio scumpire. Aş spune că tranziţia de la „Năstase, şapte case”, la „Tăriceanu, şapte autoturisme” este caracterizată de modificarea definiţiei luxului: acum 15 ani era un mare lux să ai 7 case, astăzi e un mare lux să ai un autoturism ieftin, second-hand. De aceea, vă cer, dragi colegi parlamentari, sprijinul pentru a diminua aceste diferențe majore, care sunt importante pentru cei care nu au suficiente resurse financiare. Micșorarea impozitului pe autovehicule îi va ajuta foarte mult pe cei ce luptă să treacă mai ușor peste toate aceste taxe, accize, impozite sau ce nume le mai găsesc cei de la guvernare birurilor care anulează toate creșterile salariale de până acum!”, a fost apelul făcut de deputatul Ionuț Simionca în plenul Camerei Deputaților.

error: Content is protected !!