Camera Deputaţilor a publicat recent lista privind indemnizaţiile demnitarilor publici aleși, precum şi salariile celor care ocupă funcţii în Serviciile Camerei Deputaților şi în birourile parlamentare, respectând astfel o prevedere din Legea salarizării (153/2017).
Potrivit documentului, președintele Camerei Deputaților are o indemnizație de 16.675 lei, vicepreședinții — 15.515 lei, secretarii și chestorii — 15.225 lei, iar liderii grupurilor parlamentare încasează lunar o indemnizație de 14.500 lei. De asemenea, președinții comisiilor permanente au o indemnizație de 14.065 lei, în timp ce vicepreședinții și secretarii acestor comisii au indemnizații de 13.630 lei, respectiv de 13.340 lei.
În ceea ce îi privește pe deputați, aceștia au o indemnizație de 13.050 lei. În Camera Deputaților, cinci bistrițeni ne reprezintă – Doina Pană (PSD), Daniel Suciu (PSD), Robert Sighiartău (PNL), Ionuț Simionca (PMP) și Cristina Iurișniți (USR).
În privința birourilor parlamentare ale demnitarilor, aici salariile se przintă în felul următor: un consilier poate avea un salariu brut ce pornește de la 1.450 lei și poate ajunge până la 3.811 lei (cel mai mare), un consultant poate avea un venit brut de minim 1.450 de lei și maxim 2.342 lei. Un șef de cabinet poate primi minim 1.450 lei și, în funcție de studii și pregătire poate urca până la 2.127 lei. Șoferii și curierii personali nu pot avea salarii mai mari de 1.450 lei.
Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede transparența veniturilor salariale. Astfel, toate autoritățile și instituțiile publice trebuie să publice la sediul propriu și pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie și 30 septembrie ale fiecărui an, și vor menține publicată o listă a tuturor funcțiilor din autoritățile sau instituțiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, cu salariul de bază, baza de calcul, valoarea anuală a voucherelor de vacanță, valoarea anuală a indemnizației de hrană, orice alte drepturi.
Ieri seara la PRO tv s-a amintit ca tovarasii DEPUTATI sunt acuzati de spalare de bani. Exact ca si clanul de interlopi BUTOANE. Traiasca DEMOCRATIA originala romaneasca. Prostii la vot din patru in patru ani. URAAAAAA !!!