Mai multe locuri de muncă sunt vacante la ora actuală în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, care organizează concursuri pentru ocuparea posturilor disponibile.
Cea mai mare unitate sanitară din județ caută să angajeze 12 persoane pe post de asistent medical debutant și un asistent medical de farmacie.
Concursul pentru cele 12 posturi de asistent medical debutant specialitatea medicină generală va avea loc în data de 25 octombrie. Posturile sunt vacante pe diferite secții ale instituției, după cum urmează:
– două posturi de asistent medical debutant la Secția Cardiologie – un post perioadă determinată de 6 luni și un post perioadă nedeterminată;
– trei posturi de asistent medical debutant la Secția Pediatrie – două posturi perioadă nedeterminată și un post perioadă determinată de 6 luni;
– un post de asistent medical debutant la Secția Chirurgie Generală – perioadă determinată de 6 luni;
– două posturi de asistent medical debutant la UPU-SMURD – perioadă determinată de 6 luni;
– un post de asistent medical debutant la Secția Boli Infecțioase – perioadă nedeterminată;
– două posturi de asistent medical debutant la Secția ORL – perioadă nedeterminată;
În ceea ce privește postul de asistent medical de farmacie, concursul va avea loc în data de 24 octombrie și angajarea se va face pe o perioadă determinată de 12 luni.
Tematica și bibliografia pentru concurs pot fi consultate pe pagina oficială de internet a Spitalului Județean de Urgență Bistrița.